REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Exerciții de stare

"Filmul despre artă, artă despre artă"

Nina Behar

  • UNATC Press
  • București, 2009
  • 244 pagini, ilustrații

Exerciții de stare


     În 1966 a avut loc la Paris o retrospectivă Nina Behar în cadrul Bienalei internaţionale a filmului de artă Acolo, la Paris, am văzut pentru prima dată unele dintre filmele realizatoarei. Un fel de ironie (a câta, oare?) a destinului, pentru că în arhiva documentarului românesc nu văzusem decât două - Cantata Profana (1972) şi Simeze (1974). Retrospectiva a incitat. Și să nu uităm că la Bienala pariziană era prezentă elita realizatorilor filmului documentar de artă şi cei mai reputaţi critici, de la Francois Barat (fondatorul revistei Cahiers du Cinema) la Alain Jaubert, de la Anne Tronche la Gisele Breteau Skira, iniţiatoarea şi coordonatoarea Bienalei. Nina Behar a încercat în filmele sale adevărate exerciţii de stare. Pornind iniţial de la unghiul subiectiv al unui posibil spectator sau iubitor de artă plastică aflat într-un atelier, într-o simeză sau într-un muzeu, regizoarea ajunge încet şi subtil la dramaturgia detaliului. Din detalii alcătuieşte scurte povestiri. Unele conţin și date şi analize estetice pertinente. Altele sunt povestiri inventate, adică adevărate viziuni asupra unui tablou sau asupra unei alte lucrări de artă. Această manieră de a construi cinematografic drumul între o operă de artă şi receptorul ei este inedită în tentativele făcute de documentariştii români (au mai reuşit: Ion Bostan în filmul Uciderea pruncilor realizat în 1957 şi regizori din generaţia '80-'90 - Ovidiu Bose Paștina şi Tereza Barta).
     Nina Behar oferă o altă privire asupra lui Luchian, Ghiaţă, Pallady, Grigorescu, Petraşcu. Nu o altă viziune, ci doar o altă privire. O imagine dincolo de ceea ce am distinge vizitând o expoziţie sau un atelier. Sau un muzeu. Nu o vizită în treacăt sau în grabă. Imaginea oferită de realizatoare este sinonimă cu contemplarea de către vizitator a unui tablou, într-o sală goală, într-o linişte desăvârşită, ore şi ore întregi. Nu vine nimeni să tulbure misterul şi, treptat, spectatorul are reprezentarea gândului autorului acelui tablou. Dincolo de tuşă, de culoare, de manieră. Luchian (1957), Muzeul satului (1963), Universuri picturale (1965), Şi multă, multă fantezie (1965), Pictorul Ghiaţă (1966), A privi un tablou (1972), Petraşcu (1973) ar putea reprezenta „tablouri" într-o expoziţie deschisă pentru foarte scurt timp și pe care trebuie să o vezi neapărat. Pentru că, cine ştie? De notat destinul nedrept al autoarei acestor superbe „tablouri". Nu e singurul…
 
(vol. "Filmul documentar - Despre documentar... încă ceva în plus")
Cuvinte cheie: cinetipar, filmul despre arta, arta despre arta, nina behar

Opinii: