REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Din cuvântul autorului

"Filmul documentar. Despre documentar... încă ceva în plus"

Laurenţiu Damian

  • Editura Tehnică
  • Bucureşti, 2003
  • 261 pagini, ilustraţii, index filme

Din cuvântul autorului


     Sahia... acum un loc aproape pustiu. Nu ştiu dacă se mai fac filme. Poate că totul va renaşte. Mă plimb cu regizoarea Tereza Barta prin camerele goale, pe holuri, sub scară, la etaj, ea filmează zidurile, ferestrele, cutiile de celuloid, clanţele, cele câteva tablouri de marcă stalinistă (de pildă o femeie cu mâna streaşină la ochi, în bătaia vântului, probabil pe un deal, privind spre zorii noi!), imagini neutre, inexpresive, dar care stârnesc amintiri.
     Sub scară se comentau filme. La etaj se întâlneau grupele de creaţie. Una condusă de Titus Mesaroş şi de Alexandru Boiangiu, cealaltă de Mirel Ilieşu şi de Virgil Calotescu.
     La redacţie nu mai e nimeni... Nici chiar plăcuţa pe care scria REDACŢIE.
     - Bună dimineaţa redacţie! spunea zilnic Ovidiu Bose Paştina, când intra la Sahia.
     Holul. Cabinetul lui Aristid Moldovan. Colecţionar de plăcuţe metalice de pe locomotive şi jucător de şah.  A jucat şah cu cenzura timp de 45 de ani, ca director, şi a salvat documentarul românesc. A murit lăsând la ţară o casă neterminată.
     Tereza şi-a lăsat de mult aparatul de filmat şi-şi priveşte tinereţea pierdută  în locul acela pustiu. Un loc unde altădată se monta, se filma, se discuta... un loc unde ne-am iubit, ne-am urât, unde s-a murit... Doamne câţi au murit şi câţi sunt acum în uitare! Ori în cu totul alt loc decât cel menit documentarului.
     Acei oameni cu aparatele lor de filmat nu mai există.
     Nu prea mai există nici aparatele. Când s-a putut, s-a furat. Au rămas ziduri care au amintiri, ca şi străzile, ca şi oamenii chinuiţi de calitatea de martor!
     Iată de ce am scris această carte. Nu ştiu cât de interesantă sau cât de proastă! Nu ştiu dacă ticluită în fugă sau construită atent. Cititorilor mei le cer îngăduinţă. Am plecat de la Sahia cu Tereza, cu camera video şi cu fiul meu Anghel, fără să mă mai uit înapoi. M-aş fi văzut la 23 de ani, privind tabloul cu ţăranca stalinistă, când s-a deschis uşa şi Aristid Moldovan mi-a spus:
     - Măi băiete, ce să fac eu cu tine... unde vrei, la Documentar 1 sau la Documentar 2?

 
(Prefaţă volum)
Cuvinte cheie: cinetipar, cinetipar aarc.ro, filmul documentar, laurentiu damian

Opinii: