Specialiștii și publicul larg, cei legați de cinematograf prin preocupări directe sau numai prin pasiune se află acum în posesia «Dicționarului cinematografic» apărut la Editura Meridiane (redactor: Viorica Matei; tehnoredactor: Elena Dinulescu). Împrejurarea trebuie considerată ca un remarcabil și plăcut eveniment, căci este vorba de prima lucrare de acest gen din România. Apariția ei satisface necesități de obligatorie și utilă informație în materie de cultură cinematografică, relevând totodată capacitatea cercetării noastre de film de a alcătui dificile, pretențioase sinteze. Cornel Cristian și
Bujor T. Rîpeanu sunt cel doi autori ai dicționarului, iar inițiativa lor, ca și marele volum de muncă ce îl vor fi depus, stârnesc stima și prețuirea noastră. Au mai colaborat (dar nu ni se precizează cât și în ce fel): ing. Coloman Ondrejcsik,
Cristina Corciovescu, Ilya Ehrenkranz, Gheorghe Miletineanu, Mircea Mușatescu.
Cum spuneam, dicționarul se adresează atât specialiștilor, cât și (îndeosebi) publicului larg. Cei dintâi îl pot oricând consulta cu folos întru împrospătarea memoriei sau pentru aflarea cine știe cărui detaliu. În ce privește publicul larg, el găsește în paginile dicționarului o veritabilă «istorie în fișe» a cinematografului (străin și românesc) în ceea ce are el definitoriu. Aici trebuie, de altfel, descifrate principalul merit și, de cele mai multe ori, izbânda alcătuitorilor în efortul de a seIecționa din noianul de filme, din nesfârșitul șir de nume de realizatori (regizori, actori, operatori) care alcătuiesc istoria cinematografului, pe cât posibil valoarea — în așa fel încât la sfârșitul lecturii «panoramei» (căci dicționarul acesta poate fi la fel de bine citit de la un cap la altul sau numai consultat) imaginea comunicată cititorului să reflecte cât mai fidel, axiologic vorbind, domeniul de ieri și de azi al celei de-a șaptea arte. Selecția valorilor e judicioasă în linii mari, severă fără a deveni parcimonioasa, trădând nu doar solida informație a autorilor, ci și bunul lor gust, cultura lor cinematografică. Sigur că se pot face unele observații, căci, cum se întâmplă de obicei, valorile mai «vechi», validate de timp, au fost mai ușor de reliefat, în timp ce acelea mai «noi», în evoluție încă, au ridicat, evident, dificultăți autorilor. Un exemplu posibil: în rândul personalităților actoricești ale cinematografului, Gian Maria Volonte nu și-a găsit, deocamdată, în această primă ediție a dicționarului, locul; alt exemplu posibil: în rândul personalităților regizorale, Andrei Tarkovski figurează, e drept, însă cu numai câteva rânduri, strict informative, fără vreo apreciere, în timp ce (totuși) oarecarele Bernard Borderie (omul cu
Angelicile) ocupă aproape o coloană de pagină, înșirându-i-se multe filme, apreciindu-i-se în general activitatea. Rămâne, pentru acest ultim exemplu, în sarcina cititorului să aprecieze dacă e vorba de o eroare de gust sau de unul din acele «compromisuri» despre care amintesc autorii în prefața (scrisă în 1971!!)... Și alte exemple, depistabile destul de ușor (există de pildă, normal, un «capitol» teoretic, intitulat film polițist, dar nu există unul intitulat filmul politic), vin în sprijinul ideii că eforturile de a aduce în substanța sa dicționarul «la zi» nu și-au găsit întotdeauna împlinirea, probabil și din motive obiective. Întrucât lucrarea are o ținută sigură atât timp cât alege și luminează valorile «clasice», dar e șovăilenică atunci când se apropie de valorile imediate, din contemporaneitate.
Asemenea observații, ca și altele ce se vor mai face, desigur, sunt inerente în cazul oricărei lucrări de pionierat, și ele nu-i umbresc câtuși de puțin valoarea de ansamblu. O valoare venind atât din deosebitul serviciu pe care dicționarul îl aduce în materie de informație și de educație cinematografică publicului nostru, cât și din maniera serioasă, sobră și concisă, intelectuală, în care știe să se adreseze, cu fiecare din «articolele» sale acestui public. După cum nu se poate trece neobservată nici deosebita și programatica atenție acordată în context de autori cinematografului românesc. Lui îi este dedicată aproape a zecea parte din întregul număr de «articole», rezultatul fiind o veritabilă și, cel mai adesea, edificatoare sinteză, prin intermediul valorilor reprezentative, a mișcării noastre cinematografice.
(Cinema nr. 4, aprilie 1974)
