Cuvânt înainte „Werner Herzog și mistica renană”

     Cum să scrii despre un film, despre filme, despre un cineast? Întrebarea se pune, mai ales, atunci când ai o poziţie specială faţă de cinematografie. Fiindcă:

     Un creator de film are întotdeauna o poziţie, dacă nu privilegiată, cel puţin clară, în raport cu lumea exterioară, lumea lui proprie fiind, în ciuda „avatarurilor imaginaruluil”, sau tocmai datorită acestora, „inclusă” în lumea exterioară, devenind „parte” a acesteia.

     Includerea este evidentă, şi totuşi contradictorie, purtând în ea însăşi propria negație. Pentru că, dacă eşti primit în noua lume ca un element constitutiv, în acelaşi timp ești exclus din cealaltă ca autor, ca subiect al lumii căreia îi aparţii şi care va rămâne mereu lumea ta, opusă celeilalte.
     Dacă, precum Kaspar Hauser, ai încerca să-ţi povesteşti „visele” unei lumi care nu este a ta, dar din care lumea ta face parte, ai fi înţeles mai bine decât dacă ai povesti unei lumi care nu-ţi aparţine decât prea puţin sau deloc? Ar fi această „altă lume” gata să asculte, mai mult decât prima, poveşti „cărora nu le este cunoscut sfârşitul”?
     O veche legendă spune că Lao Tzu, „marele maestru”, s-a născut cu părul alb, după ce a petrecut optzeci de ani în pântecele mamei sale. Ce stranie poziţie pentru el, față de o lume ce nu era — sau nu devenise încă — a sa! Ar fi fost, poate, obligat să privească în jurul lui, să se „admire” încă de la naştere, prin ochelari. Astfel, un imaginar straniu, o simbolică curioasă ce ia naştere în „stadiul de oglindă” la un subiect cu ochelari... Despre asta şi despre multe alte lucruri vom întreba lumea filmelor lui Herzog. La capătul călătoriei prin această lume, ne vom putea, probabil, debarasa de ochelarii ce ne stânjenesc și vom putea istorisi, dacă ne dă ghes inima, povești interminabile, făsă să le știm sfârșitul, având chiar și bucuria de a găsi urechi care să le asculte…
 

(Prefaţă volum)