REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Vittorio De Sica” - Cartea de film

„Vittorio De Sica”

Mihail Lupu

  • Editura Meridiane
  • Colecţia Biblioteca cinefilului
  • Bucureşti, 1967
  • 63 pagini

„Vittorio De Sica” - Cartea de film


     Am vrea să ne creăm un reflex: în fiecare lună, sau măcar la două luni, să punem în biblioteca noastră un nou volum de cinema. După o pauză de multe luni, Editura Meridiane a propulsat pe piaţă, aproape dintr-o suflare, mai multe studii. Să ne bucurăm şi să sperăm că această impetuozitate editorială e începutul unui bun şi dorit obicei.
     Vittorio De Sica este o personalitate de un magnetism deosebit şi Mihail Lupu şi-a scris studiul sub vraja marelui actor−regizor. Sau mai degrabă sub aceea a regizorului a cărui operă, spune el „istoria cinematografiei o consemnează şi o va consemna cu prioritate faţă de opera actorului”.
     Pornind de la această premiză, argumentaţia se dezvoltă clar şi metodic: regizorul este privit — şi nici nu se putea altfel — în contextul acelui curent fericit pentru filmul italian care a fost neorealismul. Documente interesante, articole scrise de proaspătul regizor şi reperate de autor ne fac să urmărim procesul de gândire al lui De Sica, maturizarea hotărârii sale de a-şi exprima punctul de vedere în filme proprii. Asemenea note, impresii culese din realitatea Romei sunt de fapt un prescenariu al marilor lui filme — Sciuscia, Hoţii de biciclete, Umberto D şi Miracol la Milano.
     I se dă locul cuvenit acestui interesant fenomen care e tandemul nedespărţit de aproape trei decenii dintre scenaristul Zavattini şi regizorul De Sica.
     Analiza filozofiei marelui regizor se face atent prin intermediul celor patru mari filme amintite „tetralogia de aur” — cum le denumeşte autorul monografiei cu respect. Reluând teza lui André Bazin despre estetica reportajului reconstituit, Lupu o susţine prin exemplul realismului atât de acut al filmelor, încât acestea par conjugate la timpul prezent.
     Deşi ele ilustrează tragismul însingurării într-o societate indiferentă faţă de omul de rând, autorul demonstrează, printr-o judicioasă analiză, că viziunea lui De Sica e departe de a fi pesimistă.
     Despre De Sica şi neorealism e greu să mai spui lucruri noi; totuşi M. Lupu are unele interesante opinii, polemizând cu critici de prestigiul Chiarini.
     Fără îndoială, De Sica este o personalitate extrem de complexă chiar derutantă — spun unii şi e dificil, să-i faci un portret exhaustiv. Nu lipseşte din studiul amintit un capitol special despre tandreţea, poezia şi umorul său, comparat adesea, cu cel al lui Chaplin. Ceea ce lipseşte însă şi deşi am fost avertizaţi de la început, nu ne-am putut consola că nu am găsit — este un accent mai puternic pus asupra actorului, în definitiv, De Sica e unul singur, regizor dar şi actor şi, ar fi fost foarte interesant de văzut în ce măsură concepţiile actoriceşti ale neuitatului „General Della Rovere” rimează sau nu cu concepţiile regizorului De Sica. Mai sunt în această lucrare şi alte puncte de vedere asupra cărora se poate discuta cum ar fi părerea că regizorul italian deromantizează cinematograful, sau amănunte cum e acela că fotografia reprodusă pe copertă lipseşte din volum, deci cititorul nu ştie din ce film este. Dar, doamne, ce plicticos ar fi dacă n-am putea discuta! Un fapt însă rămâne cert şi indiscutabil: „Vittorio De Sica” de Mihail Lupu este un studiu nu util, ci foarte util şi binevenit.
 
(Cinema nr. 3, martie 1968)
Cuvinte cheie: carte de film, cinetipar, marian andrei, mihail lupu, recenzie carte, vittorio de sica

Opinii: