…trebuie să te-ascunzi; să te-nchizi undeva; și acolo să refaci lumea aceea nebună pe care, cu ochi strălucind, cu noduri în gât și cu poticniri, ți-a împărtășit-o la fiecare dintre întâlniri…
…trebuie să uiți un timp de tine; să te-ntorci în trecut cu totul și să ai inima tare, încât să te poți bucura de splendoarea omului din fața ta…
…trebuie să treci testul și să supraviețuiești privirilor din cap până-n picioare într-un amestec ideal de patern și curtenitor…
…trebuie să ai forța și neștiința măsurării timpului…
…trebuie să-ți iei Personajul de braț ca în vremurile bune…
De fiecare dată când l-am întâlnit,
Papaiani mi-a amintit de el însuși. Nu-l vedeam nici pe Căpșună, nici pe Alecu, nici pe Oarcă, nici măcar pe Păcală.
Mă întrebam deseori de ce asemenea actor nu are o biografie. Îmi răspundeam singură, cunoscându-i încăpățânarea și suceala.
- Ei, uite că ai venit tu, iar mie mi-a venit timpul să scot din mine cu lacrimi cu tot povestea mea. E drept că nu m-am dat pe mâna nimănui până ai venit tu…
- Ehei, Maestre, m-ai scrutat cu privirea în seara aceea de 4 martie și ai zis: „Asta-i fata!” Un fel de „Asta-i muzica ce-mi place!” Când a coborât noaptea, mi-ai cântat romanța aceea duioasă pe care o scoți dumneata de fiecare dată din străfundurile inimii: „Mai spune-mi că nu m-ai uitat!” Iar eu mi-am amintit de Doina Badea și al ei cânt curmat de cutremur, dar rămas pe vinil. Iar dumneata ți-ai amintit de îndepărtatul și fermecătorul Gherase Dendrino…
- „Să nu te superi dacă plâng”… mi-ai cântat.
- Și dumneata n-ai crezut că și eu pot fredona romanțe, sunându-mi în ureche vocea parfumată a Dorinei Drăghici…
- „Poate cânți și tu”… mi-ai spus…
- „Aceeași melodie”… am continuat, amintindu-ne amândoi de Nicolae Nițescu și de timbrul lui cald.
- „Să nu ne despărțim”… m-ai rugat… Și l-am pomenit amândoi pe Constantin Drăghici.
Azi îi spun Maestrului că plânsul lui nu m-a supărat niciodată… Apoi îi șoptesc că despărțirile nu există, ci doar apropierile… Și, ca să ne înveselim, încep să-i fredonez: „Ia-mă la braț și spune-mi tu”…
Sper să mă audă și să afle că îl cunoșteam pe focșăneanul Nicu Stoenescu la brațul Dorinei Drăghici, dintr-un tablou vechi cu fotografii de familie.
Tot azi, îi declar Personajului meu că
nu l-am uitat…
(13.07.2020)
