Bucureşti, filmăm!

     Senzația de joc cu care noi, cineaștii, tratăm lucrurile și oamenii, de parcă întreaga lume ar fi un studio pus la dispoziția noastră depășește visul: uimitorul, insolitul ne așteaptă la colțul străzii!
     Când mă documentam pentru lucrarea mea de doctorat „O istorie subiectivă a scenografiei românești de film” am subliniat opiniile unui apreciat arhitect și scenograf de film I.M. Pei: „Cineaștii sunt hoți. Ei fură din stânga și din dreapta. Sclipiri ale realului, momente care altfel ar fi iremediabil pierdute... Ei își premeditează desigur opera, dar în același timp o și cosmetizează și folosesc ceea ce au recoltat...”
     În anii când semnam scenografii pentru importante filme ale unor regizori români şi străini, deseori m-a frapat încântarea cu care exclamau: „România este un imens platou de filmare!”. Într-adevăr, diversitatea arhitectonică, geografică imagistică, oferă o infinitate de oportunităţi pentru platoul de film.
     Pe de altă parte, când arhitectul din mine are câteodată chef să dezerteze din cotidian, îmi iau aparatul de fotografiat, camera de luat vederi şi pornesc să mă plimb prin Bucureşti, mizând pe ochiul meu și pe întâmplare. În orice situaţii, imaginez mici scenarii, caut unghiuri cât mai inedite, rnă joc cu racorduri, transfocări, detalii.
     Din acest obicei şi din experienţa mea de scenograf s-a născut, în 2008, amplul volum „Bucureşti - platou de filmare” (Ed. UNATC), menit a fi un „instrument” de lucru. Dacă în subconştient atunci mi-am dorit ca lucrarea să aibă succes, realitatea mi-a întrecut cu mult aşteptările. Mi-am făcut mulţi inamici când volumul s-a epuizat din prima zi...
     Chiar dacă autorul acestor rânduri s-a retras discret de pe platourile de filmare, impărţindu-şi viaţa şi energia (ca un adevărat Geamăn...) între proiectele de arhitectură şi cariera didactică, predând scenografia de film la UNATC „I.L.Caragiale”, nu a rupt legătura cu filmul.
     „Am conceput zidul — spune Frank Lloyd Wright, arhitectul meu preferat — ca să asigur pătrunderea lumii exterioare în casă, conducându-l spre funcţia unui ECRAN, a unui mijloc de a deschide spot-ul.” Acest decorativism structural (sinteză între formă, tehnică, ornament etc.) situează arhitectura solid articulată în inima universului scenografic.
     După epuizarea primului volum din 2008, am simţit că este de datoria noastră să continuăm. Cu entuziasm crescând am strâns un material imens (aproximativ 7000 de fotografii). Surprizele, noutăţile oferite de oraşul în care ne desfăşurăm vieţile, păreau fără sfârşit. Împreună cu colaboratorul şi colegul Marius Nedelcu, principalul "artizan" al tehnicii fotografice folosite, lucrăm de aproape (doi!) ani la selectarea celor mai reprezentative locaţii. Sunt convins că şi în tipografie o să operăm schimbări de ultimă oră...
     Imaginile sunt subordonate potenţialului cinematografic al clădirilor şi locurilor surprinse static de aparatul fotografic, în aşteptarea dinamicii camerelor de filmat animate de comanda magică: Motor!
     Arhitectura diverselor epoci, inclusiv cea comunistă (!), extrem de variată, peisajele generoase ale capitalei, exuberanţa parcurilor şi a grădinilor, sunt câteva dintre argumentele care atrag spre Bucureşti - implicit spre România - tot mai multe proiecte cinematografice internaţionale.
     Cei care au experienţă cinematografică ştiu că deseori se întâmplă ca decorul descoperit în prospecţii să fie, din multe puncte de vedere, infinit mai oferant decât cel pe care intenţionai să-l construieti, impunând regizorului sau directorului de imagine soluţii neaşteptate, stimulându-le viziunea.
     Dacă vrem să intrăm în circuitul ţărilor - „platou de filmare”, este momentul să venim în întâmpinarea producătorilor externi cu o ofertă bine structurată si coerentă.
     În prefaţa primului voL. scriam: „Concentraţia tuturor locaţiilor într-un spaţiu relativ face ca majoritatea costurilor de deplasare ale unei echipe să fie foarte reduse. Economia bugetară realizată este considerabilă. Profitând de acest aspect care reprezintă un avantaj unic al României, insuficient promovat și exploatat, catalogul (volumui) se poate constitui într-un instrument foarte eficient pentru o ofertă de producţie si mai interesantă.”
     Am coroborat criteriul istoric - perioada belle epoque, anii interbelici, decorul futurist, contemporan, ultramodern etc - şi cel topografic, cu ipotetice ambianţe uzuale propuse de scenariile de film.
     Fotografiile sunt subordonate aspectului cinematografic, al potenţialului filmic, materialul fiind în primul rând vizual.
     O locaţie poate fi interesantă architectural şi istoric, dar poate rămâne cinematografic neinteresantă. Universul ficţiunii are regulile lui, total diferite de ale realității.
     Cei care au experienţă cinematografică ştiu că de multe ori se întâmplă ca spaţiul pe care îl găseşti să fie sub multe aspecte mai bun decât cel pe care intenţionai să-l construieşti, aspectele sunt neprevăzute, necalculate, inspirându-l pe scenograf, pe regizor sau directorul de imagine, stimulându-le viziunea în realizarea unui decor original şi interesant.
     Spaţiul, decorul sunt imposibil de disociat de oamenii care îl populează, îl animă, îl fac viu şi autentic, de aceea micile notaţii, detaliile de atmosferă. sunt esenţiale pentru scenograf, probând talentul, profesionalismul și calitatea contribuţiei lui creatoare.
     „Bucureşti, filmăm!” este o prelungire a opusului anterior „Bucureştiul, platou de filmare” și nu o completare. Rod al pasiunii şi trudei celor doi autori, este însoțit de intervenţiile a trei nume reprezentative pentru cultura noastră contemporană: Răzvan Theodorescu, Manuela Cernat și Laurenţiu Damian.

()