„Întâlniri în lumea filmului” - Bibliorama

     Biblioteca cinefilului — colecţie tipărită de editura «Meridiane» — ne oferă cu acest volum o surpriză. În locul obişnuitei micromonografii ne întâlnim de data aceasta, cu o suită de interviuri. Şi, s-o spunem de la început, surpriza este foarte plăcută. Asta în primul rând datorită talentului şi priceperii celui care le-a realizat, publicistul Cristian Popişteanu.
     Cine va căuta în aceste interviuri amănunte picante, cancanuri, frivolităţi de ultimă oră, va fi dezamăgit. Dar acela pentru care arta cinematogralului înseamnă şi altceva decât culisele vieţii vedetelor, acela pentru care filmul este un mijloc de comunicare emoţională, va avea numai de câştigat citindu-le. Cristian Popişteanu a ştiut să descopere în întâlnirile sale cu lumea filmului câteva din «momentele de adevăr» trăite dincolo de ecran. Cele 15 interviuri adunate în volum te introduc într-un circuit de idei, de preocupări, de probleme majore ale celei de-a şaptea arte. Ridicându-se peste acel profesionalism îngust care transformă uneori dialogul într-o relatare tehnicistă, Popişteanu izbuteşte, în fiecare discuţie, să pună în valoare esenţialul, problemele de fond şi nu numai pe cele de formă ale cinematografului.
     Astfel e pusă în evidenţă o primă trăsătură a volumului de faţă: seriozitatea cu care a fost alcătuit. Invitându-ne (cum spune el însuşi în post-scriptum) pe calea interviului «să-i vizităm pe cei care ne vizitează mereu pe ecran», Popişteanu aruncă razele reflectorului asupra universului artei acestora. Citind dialogurile sale ştim mai mult despre oamenii filmului pe care i-am îndrăgit, ni-i explicăm, ni-i apropiem. Aş reţine în această privinţă două interviuri care pun în evidenţă gândurile şi frământările de creaţie a doi mari autori ai filmului: Alain Resnais şi Grigori Kozînţev.
     Volumul are şi o a doua trăsătură de loc lipsită de importanţă. Cristian Popişteanu este un reporter care ştie să şi asculte. El nu caută să se pună, ci să-I pună în valoare pe interlocutor. Banda de magnetofon sau bloc-notes-ul au reţinut confesiunea cineastului, iar reporterul o redă apoi pe coala curată de hârtie, făra a o trunchia, fără a rupe firul ideii cu zeci de întrebări sâcâitoare. Avem astfel senzaţia că artiştii ni se adresează direct, ne împărtăşesc sincer câteva din lucrurile care îi frământă cel mai mult. Michèle Morgan vorbeşte de «încrederea, sentiment-motor», Yves Montand de «sacrul cult al muncii», Cerkasov de «spiritualitatea naţională rusă», Henry Fonda de «eroii western-ului», Claudia Cardinale de «simplitate şi firesc în cinema».
     Autorul îşi socoteşte interviurile (în post-scriptum-ul de care am mai amintit) doar un «vehicul de transport». Să-i mulţumim pentru modestia sa şi să ne bucurăm că acest vehicul plin de idei ne poartă de cincisprezece ori în minunata lume a filmului, a cinematografului, căruia gazetarul activ şi inteligent care este Popişteanu îi regăseşte locul meritat printre cele mai umane arte.
 

(Cinema nr. 8, august 1970)