REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Cinematograf la persoana întâi


     Ioana Flora şi Adrian Titieni încearcă să evadeze din aglomeraţia capitalei pentru a-şi petrece o zi calmă pe malul unui râu. În drumul lor lovesc cu maşina o prostituată (Maria Dinulescu). Iniţial cred că au omorât-o şi încearcă să găsească soluţii pentru a-şi ascunde fapta. Fata îşi revine însă şi se va dovedi o adevărată provocare pentru liniştea sufletească a celor doi.
     Cu siguranţă că rezumat astfel, Pescuit sportiv, debutul în lungmetraj al lui Adrian Sitaru, va trezi curiozitatea unor spectatori. Şi există toate şansele ca cei care aşteaptă de la un film o poveste antrenantă şi dialoguri spectaculoase să nu fie deloc dezamăgiţi de experienţa vizionării acestuia. Sitaru deţine abilităţi certe de scenarist, ştie cum să creeze tensiune, cum să-şi ţină publicul cu sufletul la gură aproape moment cu moment. De asemenea, transferă cu destulă nonşalanţă dialoguri autentice personajelor pe care le creează. Dar poate cel mai însemnat merit al regizorului este distribuirea actorilor în partituri care li se potrivesc ca o mănuşă. Adrian Titieni e uşor blazat ca personaj, chiar naiv în aparenţă. Deşi interpretează cel mai conformist rol al filmului, actorul e credibil şi nu forţează niciun moment prim-planul din dorinţa de a rămâne cu orice preţ în memoria spectatorilor. Maria Dinulescu deţine partitura cea mai spectaculoasă şi, deşi e cât se poate de firească, de surprinzătoare, de jucăuşă, eu unul nu am crezut-o până la capăt. Cu siguranţă că a avut de dus la îndeplinire o misiune dificilă ca actriţă deoarece personajul pe care îl interpretează e construit într-un mod pervers din faza de scenariu, e greu de crezut şi aproape imposibil de înţeles. Ioana Flora, pe de altă parte, e fermecătoare. E exact cum ar fi trebuit să fie în rolul unei femei uşor dezorientată, obosită şi presată psihic din diferite părţi. Această actriţă ştie să se apropie de personaj cu calm, firesc şi simplu, şi să-i confere prin propria prezenţă o alură misterioasă, dar tandră. Îmi doresc să o revăd pe Flora în alte roluri, deoarece e una dintre cele mai ofertante actriţe de cinema din acest moment.
     Fără doar şi poate, Pescuit sportiv e un exerciţiu cinematografic interesant. Prin prisma finalului însă, senzaţia pe care o lasă e de nehotărâre, de joacă cu mintea spectatorului, ceea ce nu mi se pare neapărat nobil. Adrian Sitaru doreşte, în mod cert, să vorbească despre viaţă prin intermediul personajelor şi a situaţiilor prin care trec ele. Ceea ce are el de spus însă e prea ambiguu, neasumat, imatur pe alocuri. Îmi doresc să vedeţi acest film fiindcă, în ciuda neajunsurilor semnalate, poate reprezenta un punct important de cotitură pentru cinematografia noastră. S-ar putea ca unii dintre spectatorii lui Pescuit sportiv, ambiţionaţi de reuşita lui Sitaru care, cu bani foarte puţini, fără susţinere financiară de la forurile statului, a realizat un lungmetraj proaspăt, să încerce la rândul lor să realizeze filme. Un asemenea fenomen ar putea duce într-un timp relativ scurt la un schimb de generaţii benefic mediului nostru cinematografic şi la o orientare din ce în ce mai tranşantă spre persoana autorilor a poveştilor transpuse pe ecran. Pe scurt, Pescuit sportiv ar putea însemna pentru România un prim pas înspre un cinematograf la persoana întâi.
(Re:Publik, martie 2009)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: adrian sitaru, andrei rus, cronica de film, pescuit sportiv film

Opinii: