REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



”Cinema, mon amour”, o verigă din “Lanţul amintirilor”


     Suntem copleşiţi de subcultura mall-urilor, cu săli de cinema în care vezi filme ca şi cum ai mesteca gumă, sau popcorn. E adevărat că sunt multe filme atât de sofisticate vizual, încât nu poţi să le vizionezi cum se cuvine într-o sală obişnuită de cinema.

Nimic nu se compară, însă, cu atmosfera intimă a unui cinematograf mai vechi, în care oamenii trăiesc împreună emoţiile de pe marele ecran. Încă îmi răsună în memorie îndemnurile strigate în sală: “Pup-o, bă!” sau “Arde-l pe mitocan!”. Nu e de mirare că tinerii cineaşti sunt interesaţi de locul nostalgic de întâlnire a cinefililor.
La Festivalul Document.Art am văzut filmul Dinosaurios in 3D, realizat de spaniolul Juan Beiro Martinez, care a luat Marele Premiu “Golden Eagle”, un poem despre dispariţia vechilor cinematografe, sufocate de concurenţa sălilor din mall-uri.
Aceeaşi temă este dezvoltată în documentarul Cinema, mon amour, la care lucrează regizorul Alexandru Belc şi care face parte din proiectul mai mare, “Lanţul amintirilor”, cu o componentă multimedia şi un site interactiv. Ideea îi aparţine lui Tudor Giurgiu.

     Din cele peste 400 de săli, câte erau la începutul anilor '90, au mai supravieţuit doar 30, România fiind ţara cu cele mai puţine ecrane, raportate la numărul de locuitori, dintre toate ţările europene. Cinematografele au dispărut unul câte unul, fiind închise şi lăsate să se degradeze. În scurt timp, s-au transformat în ruine ori au devenit săli de bingo, case de schimb valutar, discoteci, supermarketuri, sedii de campanie electorală. Puţinele cinematografe care au supravieţuit sunt ocolite de spectatori şi, trecând pe lângă ele, nu-ţi dai seama că sunt încă funcţionale, că se schimba afişele din când în când, că înauntru mai există oameni care lucrează, oameni pentru care acele cinematografe înseamnă tot. „Este o lume fantomatică, care a cunoscut perioada de glorie şi care trăieşte doar din amintirea vremurilor trecute”, spune Belc.
     Autorul documentarului ne aduce povestea acestor locuri şi a oamenilor, a lumii crepusculare din sălile de cinema, şi nu ne referim la cea din filme. Holuri întunecate, ferestre cu geamuri sparte, pereţi scorojiţi şi mucegăiţi, mobilier degradat, postere de film din anii '90 aflate în cabina de proiecţie, bucăţi de peliculă amestecate cu moloz, schele abandonate în interior, scaune cu tapiseria distrusă, aşa arată astăzi majoritatea sălilor de cinematograf din România.
Legislaţia este mai mult decât incertă, cinematografele plimbându-se de la Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmului la primării şi consilii locale. Ordonanţele de urgenţă curg una după alta, iar interesele imobiliare pentru aceste săli sunt foarte mari. În tot acest context, Alexandru Belc îi lasă pe eroii filmului său să-şi spună povestea luptei de fiecare zi, cum încearcă să facă faţă concurenţei mall-urilor şi internet-ului sau aşteaptă resemnaţi momentul când vor fi nevoiţi să pună lacătul pe uşa de la intrare.
 
 
(16.10.2013)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alexandru belc, cinema dacia piatra neamt, cinema, mon amour film, documentare romanesti, hbo europe, tudor giurgiu

Opinii: