Cel de-al treilea eveniment al Cineclubului Queer aduce pe ecran unul dintre primele filme care abordează deschis tema relațiilor amoroase dintre femei.
Realizat după o piesă scrisă de Christa Winsloe,
Mädchen in Uniform spune povestea adolescentei Manuela von Meinhardis, care se adaptează cu greu la strictețea și regimul auster al unui internat de fete din Prusia începutului de secol al XX-lea. Viața elevelor din internatul prusac este dominată de interdicții, de lipsuri și de impunerea unui stil militar de educație, menit să formeze tinerele fete după principii patriarhale de ordine și disciplină. În acest context, Manuela găsește un sprijin în persoana profesoarei Elena von Bernburg, singura care pune frână exceselor punitive ale instituției, însă relația lor evoluează dincolo de limitele permise unei afecțiuni platonice. În acest sens, o posibilă manifestare a idilei dintre cele două amenință să submineze valorile cazone pe care e întemeiată școala.
Chiar dacă regizoarea Leontine Sagan afirmă fără ocolișuri legătura dintre Manuela și Fräulein von Bernburg, filmul a fost considerat la data apariției și ulterior, în studiile dedicate acestuia, mai mult o alegorizare a situației politice din Germania și o critică a autoritarismului și a represiunii crescânde din acea perioadă decât un demers feminist sau queer. Ignorarea temei lesbianismului în favoarea interpretării simbolice, dar și lipsa unor reprezentări consistente ale femeilor în istoria filmului queer fac ca o discuție despre
Mädchen in Uniform să fie una esențială.
Proiecția va avea loc în data de 27 octombrie, ora 19:00, la Cinemateca Union, iar filmul va fi urmat de o discuție cu criticii de film Georgiana Madin și Andrei Luca.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Patrimoniului Audiovizual (UNESCO), intrarea la acest eveniment este gratuită.
Cineclub Queer este un proiect de cinema care constă în organizarea unor proiecții bilunare cu filme queer. Prin această inițiativă, Cineclub Queer își propune să aducă în prim-plan o serie de filme LGBTQ+ clasice din cinematografia mondială (produse până în 1990), cu intenția de a redescoperi și rediscuta un patrimoniu deja existent în colecțiile Arhivei Nationale de Filme.
Detalii:
Facebook //
Blog