Pe platoul amenajat într-o somptuoasă locuinţă de pe Strada Batiştei suntem oaspeţii privilegiaţi ai „Casei Paşadia”. Asistăm la una dintre acele zile de filmare care ne fac să ne amintim de Truffaut şi de a sa
Noapte americană: atunci când echipa este acaparată de ideea regizorului, cinematograful devine... „mai important decât viaţa”. Intruşii care pătrund din când în când în incintă simt că înăuntru se oficiază, păşesc imediat în vârful picioarelor şi îşi amână sau îşi rezolvă rapid treburile care i-au adus aici. (Ne aflăm la sediul Asociaţiei „21 Decembrie” şi nu se prea ştie că acesta a fost cedat pentru câteva zile echipei de filmare).
Pe regizorul
Mircea Veroiu nu l-am văzut niciodată atât de calm şi de fericit. Supărătoarele imperfecţiuni ale străvechilor aparate şi ale reflectoarelor nu reuşesc să-l scoată din ritm. Repetă atent şi exigent fiecare scenă şi reia filmarea până când simte că e bine. Operatorul
Marian Stanciu nu dă nici el semne de oboseală şi lucrează cu vădită plăcere fiecare cadru. Aparatul avansează lent pe şinele de travling printre canapele, jilţuri, piane şi secretaire-uri, urmărind conversaţia extravaganţilor crai care trăiesc după model occidental, dar nu-şi pot reprima atracţia faţă de Orient. Această idee a savurosului şi rafinatului roman semnat de Mateiu Caragiale l-a fascinat pe regizorul care visa de mult să-I ecranizeze. La întrebarea mea care vrea să fixeze în timp geneza proiectului, Mircea Veroiu îmi răspunde pe un ton plin de tâlc: „Toată viaţa mi-am dorit să fac un film după «Craii de Curtea Veche»”. Nu-I mai tracasez pe regizor cu alte curiozităţi, mai ales că ne aflăm spre sfârşitul unei zile de filmare de aproape 12 ore, şi mai are încă multe de rezolvat.
Am profitat însă de micile pauze ale actorilor aflaţi atunci în „Casa Paşadia” şi am discutat cu ei în aparté. I-am întrebat lucruri asemănătoare: dacă şi-au imaginat vreodată că vor juca într-o ecranizare a „Crailor...” şi ce rol şi-ar fi dorit. M-a mai interesat, de asemenea, cum văd ei colaborarea cu Mircea Veroiu. Consemnez confesiunile lor.
Mircea Albulescu (Paşadia)
„Am început să mă gândesc la Paşadia acum zece ani. E rolul pentru care şi vârsta biologică mă recomandă.
Cred că sunt la al şaptelea film cu Mircea Veroiu. Întâlnirea noastră s-a produs la
Şapte zile, un policier pe care îl găsesc şi astăzi foarte bun. Colaborarea noastră a început chiar în momentul când mă preocupa un paradox: frica eroului. Există un moment foarte bun în acea peliculă, când două tije de susţinut prosoapele sunt îndreptate înspre personajul meu şi par ţevile unei arme. Am reluat această imagine simbolică atunci când am jucat la teatru în «Danton».
Revenind la rolul meu din
Craii de Curtea Veche, prima impresie foarte clară este imensa lui poezie. Îmi place să lucrez cu Mircea Veroiu pentru că, în ciuda faptului că vine cu lucrurile foarte bine pregătite de acasă şi e foarte greu să aduci contribuţia ta personală în privinţa desfăşurării generale, el este omul care ştie să-ţi arate o fereastră acolo unde tu vezi un perete. E o plăcere să lucrezi cu el: profesionalismului extraordinar i se adaugă boieria sa. El face ca truda asta îngrozitor de grea să devină un prilej de bucurie.”
Ovidiu Iuliu Moldovan (Pantazi)
„Când am visat prima dată să joc în
Craii de Curtea Veche m-am gândit la început la Cara, pe care-I puteam face acum 15 ani. M-am gândit întotdeauna cu teamă la ecranizarea cărţii tocmai pentru că este atât de specioasă. E o capodoperă de care te apropii cu frică, şi cred că e un act de curaj din partea lui Mircea Veroiu ideea de a reinventa această lume fabuloasă. Propunerea lui de a juca Pantazi m-a surprins foarte plăcut. Colaborarea noastră la atâtea filme îmi dă o stare de linişte, un anumit confort profesional, pentru că eu cred foarte tare în el şi simt că şi el mă investeşte cu un credit profesional echivalent.
Sper că, având aceste premise, să rezulte un personaj care să satisfacă cerinţele exegeţilor lui Mateiu Caragiale. Am citit multe analize ale operei lui: unele m-au tulburat, altele m-au îngrijorat. Am citit cu interes «Al patrulea paşalâc» de Vasile Lovinescu, ce propune un sens până acum ocultat al cărţii. Interesante sunt şi părerile lui Marian Papahagi, Nicole Manolescu.
Cred că în afară de haloul misterios, filmul trebuie să rămână şi într-o zonă a credibilităţii. Trebuie ca personajele să fie viabile, să aibă un coeficient de omenesc care să traducă ideea de mister. Pantazi e din fericire personajul cel mai poetic, mai plin de lirism şi mai visător. E un rol care-mi dă ocazia să ies din zona personajelor de eroi şi de justiţiari jucate în ultimii ani.”
Marius Bodochi (Povestitorul Cara)
„Nici în visele mele cele mai frumoase nu m-am văzut jucând în
Craii de Curtea Veche. Este extraordinar că acest film se face. Pentru mine emoţiile sunt duble, aflându-mă la debutul în film.
Domnul Mircea Veroiu lucrează exemplar cu actorii, are răbdare cu ei. Perfecţionismul lui mă încântă. Nu cred că ne putem permite luxul sentimentelor (fie şi mobilate interior) nestăpânite. Rigoarea lui îmi face plăcere. Mai am şi norocul de a juca alături de mari actori ca Mircea Albulescu şi Ovidiu luliu Moldovan, de mai tânărul
Răzvan Vasilescu. Suntem o echipă şi mă gândesc cu tristeţe la ziua când se vor termina filmările.”
