Costinești ’88. Numitor comun: tinerețea creatoare
Un copil scrie o scrisoare. Despre ceea ce se întâmplă într-o vară în satul lui. Evelin, fata primarului, este fruntașă la „frunza dudului”, iar din București sosesc tot felul de oaspeți simandicoși, printre care un regizor de film rotofei și cu ochelari (nimeni altul decât Geo Saizescu, un prieten de-o viață al cine-amatorilor). „Vedem” și auzim textul scrisorii, rostit hâtru, într-o dulce limbă moldovenească. Expeditorul scrisorii este Nepotul Mitruță, un personaj născut — și nu făcut — prin imaginația cineamatorului botoșănean Petrea Zeida, Nepotul Mitruță nu este la prima sa scrisoare cinematografice. A mai scris una, cu care a obținut un premiu în festivalul național „Cântarea României”. Este la Scrisoarea a doua. Cu care a obținut la Costinești, unul dintre cele trei premii care au răsplătit cele mai valoroase creații ale cineamatorilor la „Gala filmului pentru tineret.”
Alt premiu a fost obținut de cineclubul studențesc timișorean „Gaudeamus”, pentru filmul Bine ați venit! Un film vesel prin care timișorenii își recomandă, într-un mod original, orașul lor universitar, găsind pentru fiecare specialitate câte o poantă, descrețind fruntea, dar făcând, totodată, un serios oficiu de informare pentru candidații la studenție. Cel de al treilea premiu a revenit unul harnic cineamator bucureștean, Ion lordache, de la cineclubul Întreprinderii de Confecții și Tricotaje, care a trimis le Costinești un film-portret. Fără aplauze, dedicat unui tehnician din fabrică, a cărui muncă din timpul liber nu prea primește aplauze, deși de ani și ani de zile el veghează din umbră (fiind „maestru de lumină” și având multe alte însărcinări în reputata formație de teatru e întreprinderii) succesele unui inimos colectiv de artiști amatori. Acestea trei ar fi filmele amatorilor premiate la Costinești. Dar „micro-gala” amatorilor din „Gaia filmului pentru tineret" (desfășurate, vai, în anonimat, chiar dacă sală de proiecții era polivalentă) a cuprins încă 12 pelicule, constituind un „program” dens, semnificativ pentru posibilitățile actuale ale cineclubiști-lor. Cineamatorii bucureșteni de la „Faur”, reprezentați de animatorul lor, Victor Colonelu, au adus în concurs două poeme, Poem muncii și Grâul. Cineamatorii timișoreni de la „Constructorul” (și principalul lor autor, Gheorghe Huiban) au avut în competiție două reportaje, unul, mai amplu, despre felurite mijloace de propagandă vizuală utilizate în județ (Aceasta ne e muncă, acesta ne e județul) celelălt un „documentar de artă”. Tot din Timișoara, de le cineclubul C.F.R., Mircea Radu, în scurtmetrajul de animație Impas II, și-a evidențiat calitățile de „desenator în mișcare”. Iar tânărul Radu Danilă, de la „Stud-film” București și colegii săi de cineclub ne-au reținut atenția printr-o ingenioasă animație de obiecte (din care nu lipseau ardeii iuți) în Lupta, vădind deopotrivă imaginație într-o „idilă ironică” intitulată Întâlnire. Din Botoșani a mai venit la Costinești documentarul etnografic Țugul (dedicat unui creator de măști din Vorona), cineamatorii din Tg. Mureș (Miholcsa Gyula) au fost reprezentanți de documentarul poematic Prietenul meu („prietenul meu” fiind calul, marele și veșnic al prieten al omului), cei din Hunedoara au adus pelicula multi-premiată la diferite confruntări ale amatorilor (Șarja amintirilor, un schimb de ștafetă între generații muncitorești) gălățenii au fost și ei bine reprezentați prin documentarul poematic Proces de Silviu Vasilache (procesul reparării unei nave de mare tonaj). Din păcate, filmul care ar îl putut deveni un eveniment al ,,Galei filmului pentru tineret” de la Costinești, Nichita, azi, realizat de ploieșteanul Mihai Vasile cu sprijinul formației de teatru pe care o animă în orașul lui Nichita, a fost proiectat în condiții ingrate, cu o banda de sunet improvizată, pierzându-se mult din forțe de convingere. Rămâne meritoriu efortul cineamatorilor ploieșteni de a încerca se pătrunde în universul poeziei lui Nichita Stănescu printr-un film de atmosfera care evoca „vârstelor” poetului, până la vârsta trecerii în nemurire. Cum spuneam, acest film ar fi putut constitui un eveniment al Galei. Din păcate n-a fost, iar dacă ne gândim și la faptul că Nichita Stănescu a fost, cât a fost, un statornic prieten al Galei de la Costinești, regretul devine tristețe. Dar, cum scrie încă de la intrarea în frumoasa stațiune a tineretului, „în Costinești, tristețea este strict interzisă”...
