​Cine a fost operatorul filmului „Independența României”?

     Istoricii filmului românesc, ca și colegii lor francezi René Jeane și Charles Ford, sunt de acord în a-I indica drept autor al imaginii la Independenței României pe francezul Franck Daniau, supranumit, ulterior, Johnston. Totuși, ca și în cazul regiei atribuite, prin inerția legendei, lui Grigore Brezeanu, nu există nicio sursă directă a timpului pe care o asemenea aserțiune să se poată sprijini. Ba, dimpotrivă! Am văzut (în „Cinema” nr. 3/1987) că George Ranetti, martor al unei filmării, pomenește de un operator francez, fără a-i dezvălui însă și numele. Cât despre Franck Daniau, acesta apare în coloanele presei românești abia în 1913, cu prilejul conflictului juridic cu Leon Popescu, descris după cum urmează într-o colorată informație apărută în „Dimineața” din 10 decembrie”
     „Litigiu cinematografic! Cu progresele cinematografului nu se putea să nu avem procese și pe aceasta tema. Și cum este firesc, cel care face primele încercări, are de suflet și fizicul proceselor ce se nasc. D. Leon Popescu este cel care a creat prima uzina cinematografică din România. Ca șef al uzinei a angajat pe dl. Daniau din Paris care, la rândul sau a angajat personal lucrători, pentru a satisface obligațiunile luate, pe d. Chagny și pe d-na Paula Cambon”... Cum Popescu îi concediase pe angajații sar francezi fără vreun motiv întemeiat, Tribunalul...” a judecat procesul în lipsa d-lui Popescu, obligându-I pe d-sa să plătească reclamantului 40 000 de lei despăgubiri...”
Din documentele instanței, amănunțit analizate de către istoricul B.T. Rîpeanu, reieșea că acel contract denunțat, în august 1913 de către Popescu, fusese încheiat la Paris doar cu șase luni în urmă, la 24 ianuarie, adică în momentul în care ambițiosul producător trecea la realizarea „pe bandă” a unei serii de  filme interpretate de trupa Marioarei Voiculescu.
     În pofida vreunei dovezi materiale, s-a continuat cu presupunerea ca Daniau ar fi fost angajatul lui Leon Popescu într-o perioadă anterioară acestui contract disputat, când ar fi filmat Independența. Fără motiv întemeiat a fost ignorată o polemică izbucnită tocmai în jurul identității operatorului Independenței României, în 1925, adică la numai 13 ani de la data filmărilor propriu-zise Nestor Cassvan. directorul de atunci al revistei „Cinema” nu de mult apărute, îl combătea pe ziaristul Marcel Blossoms, care într-un articol inserat în săptămânalul parizian „Cine-Magasine”, susținea că francezul Damian (sic!) a instalat laboratorul regretatului Leon Popescu și că el ar fi fost acela care realizase imaginea la Independența României. Blossoms recunoștea, de altfel, că nu poseda informația din sursă directa, ci din biografia operatorului care ar fi fost publicată de aceeași revistă „Cine-Magasine” „cu câțiva ani în urmă”, fără a preciza și data. Datorită procesului la care ne-am referit mai sus, noi știm că Blossoms nu greșea prea mult: Daniau lucrase cu Leon Popescu și. în calitate de „șef al uzinei”, îi instalase, probabil, laboratorul. Ceea ce nu înseamnă însă și că filmase cu un an înainte la Independența României.
     Aici era și nodul polemicii dintre Cassvan și Blossoms, fiindcă „Nestorul” de la „Cinema” afirma — fără a indica nici el surse sigure — ca operatorul filmului Independenței fusese un anume Indigues. Semnificativ este că și mai târziu, în decembrie 1933, într-un alt reportaj retrospectiv, publicat de astădată de „Cuvântul”, numele operatorului adus de Leon Popescu din Paris ar fi fost Indiques, Indigues sau Indiques (ortografierea diferită a numelui presupusului operator arata că reporterul de la „Cuvântul” nu din „Cinema” se inspirase, ci dintr-o altă sursă paralelă care menționa același nume), e ciudat că istoricii filmului românesc n-au dat mai multă atenție acestei controverse.
     O scrisoare pe care am descoperit-o recent în bogata Arhivă Demetriade (singurul docu­ment autograf rămas la noi de la operator) aduce informații importante. După încheierea filmărilor la Oțelul răzbună, al cărui operator fusese și câștigarea procesului cu Leon Popescu, Daniau îi scria, de la Paris, lui Aristide Demetriade aceste rânduri (pe care Ie traducem în românește):
     Le Peneux (Villa du Trocadero — Seine), marți 29 dec. 1913
     „Dragă domnule, Câte scuze vă datorez pentru că v-am părăsit fără să vă spun „la revedere!” în ajun v-am căutat la cafeneaua Terasei, dar nu v-am găsit. Am sosit cu Paula de câteva zile în bătrânul nostru Paris, dar vă asigur că nu fără regret am părăsit Bucureștii unde am lăsat prieteni buni. Sper că filmul va fi repurtat întreg succesul pe care-I merita. (E vorba, desigur, de Oțelul răzbună, ne.). Împreună cu Paula, am regretat ca n-am putut
lua parte la premieră. Permiteți-ne să vă mulțumim încă o dată pentru dezinteresatul concurs pe care ați binevoit să-l acordați modeștilor prieteni francezi. V-aș ruga să bine-voiți a prezenta scuzele mele tuturor artiștilor cărora, în graba plecării nu le-am putut spune adio. Transmiteți-le din partea mea că mai ales printre actorii tuturor țărilor, fără distincție de naționalitate, poți găsi ajutor și camaraderiei! Aștept noutăți de la dr. Arion (profesor care finanțase realizarea Oțelului. n r.) în legătură cu vânzarea negativului...”
     Principala informație pe care o aduce scrisoarea este legătura (matrimonială sau nu) dintre Daniau și Paula Cambon care asigurase montajul filmelor realizate de Leon Popescu după Independența României. Ori dacă Daniau care, conform informațiilor bio­grafice din „Cine-Magasine”, instalase labo­ratorul lui Leon Popescu ar fi lucrat — împre­ună cu Paula Cambon — și la Independența României, finanțatorul acesteia, și așa învinuit de avariție de către colaboratorii săi, nu ar mai fi fost constrâns la costisitoarea expe­diție pariziană din vara lui 1912 când solici­tase serviciile casei „Alter Ego” pentru developare și montaj. De altfel, după cum rezultă din corespondența rămasă, Daniau nu făcea parte din echipa care a însoțit materialul filmat — încă un argument pentru a-i pune sub semnul îndoielii colaborarea la turnările Inpendenței României.
     Identitatea operatorului primului mare film românesc rămâne încă un punct obscur pe harta istoriei filmului românesc. Pentru a răspunde acestei dificile întrebări, avem datoria să ne întoarcem, și aici, la izvoare, ocolind colportajul de informații neverificate. Să fi fost francezul, adus de Leon Popescu de la Paris, Indiques sau Indigues? Să fi fost el unul dintre profesioniștii sucursalelor franceze Pathe sau Gaumont? Întrebarea ramei — după părerea noastră — încă deschise...