REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Chirița la Iași” – cronică de film


     Când am văzut pe marele ecran peripețiile Cucoanei Chirița n-am putut să nu exclam încântată: aferim, cucoană Chiriță ne re­vedem cu bine... la seria următoare. Dorința împlinită după un an și jumătate.
     Scriam atunci — părere pe care mi-o men­țin neschimbata despre Draga Oltea­nu-Matei că este o actriță de mare succes la public, capabilă să ofere mereu surprize plă­cute spectatorilor. I se potrivește „mănușă” o remarcă făcută la adresa unei celebre actrițe, „e mai mult decât o actriță, e un fenomen al naturii”. Plină de o energie clocotitoare. Draga Olteanu-Matei de savoare replicilor, e ambițioasă, tenace, răzbătătoare și „pempantă”. În viața de toate zilele, chiar, actrița un adevărat personaj.
     Să privim, deci, cu sporită speranță, rezultatul perseverenței: Chirița în lași. După ce „s-o isprăvnicit” ne interesează ce gânduri mai flutură prin mintea iscoditoare a volinti­roaiei Chirițe, ce ambiții teribile îi mobilizează energiile, ce spaime îi tulbură tihna și odihna.
     Un generic pictat cuminte, garnisit îmbelșugat cu floricele roz și păsărele „cioc în cioc” pe ram așezate, deschide prima filă a filmului. O dulce voioșie plutește în aer Chirița îmbujorată, înfoiată, rubensiana is­prăvniceasă, „cadorisite” de George Căli­nescu cu vorbe menite s-o umfle în pene astăzi — „contesă de Escarbagnas și dup cum s-a dovedit o madame Angot, personaj popular în teatrul bulevardier de la începutul veacului al XIX-tea (...), o cocheta bătrână și totodată o bună mamă, o burgheză cu dor de parvenire, dar și o inteligența deschisă pen­tru ideea de progres, o bonjuristă”, nutrește, urzește la moșie mari planuri matrimoniale, pentru că „of, of, of, ce supărare/ de-a avea o fată mare” oftează ea în tremolo dramatic. Și are nu una, ci două duduci și pe deasupra și un cuconășel, cam natântol, care trebuie ur­gent înrudit cu zestrea gingașei Luluțe. Dar cine oare cutează a i se împotrivi neneacei? În primul rând duducile, niște „zarnacadele” de copile, de 16/ 17 și de 18/ 19 anișori, bo­tezate Aristița și Calipsița vor să-și pună pirostriile în cap, nici mai mult, nici mai puțin decât cu niște boierași de țară, Lampadie Cociurlă și Agachie Brustur, care „auzi, dum­neata, comedie iau zahariu cu deștele din zaharniță, și pun apoi în clește și se mai mira în gura mare de ce să bem ceai, pe așa, zăduh în iun”, de-i vine bietei Chinte care „s-o părisuit” de curând (în seria întâi) parnaxân! Ea aspira spre ginere „protipenda” și nu renunță nici în ruptul capului. Și, dacă-i bal, bal sa fie. Cum o caracterizează un temperament vulcanic, între vorbă și faptă nu încape pier­dere de timp, așa că: să te ții voiajuri (nu oriunde și nu oricum, ci tocmai la Ieși, cale de zece poște, cu cățel și cu purcel), încurcă­turi, urmăriri, momente vesele cu Marin Moraru și Mișu Fotino, travestiuri cu aceiași plus Adrian Păduraru, leșinuri, păcăleli, învârteli la propriu și la figurat, romanțe, serenade și tot ce mai cuprinde comedia clasică cu umorul ei buf, jargonul născător de hohote cu sughi­țuri și obligatoria morală pentru îndreptarea moravurilor.
     Chirița împodobită cu danteluțe, panglicuțe, dansează polca și „cotilion”, se mișcă vioaie în colosale malacoafe, se agită, dar nu mai are atâtea ambiții mondene, nu mai ține cura de slăbire, a uitat de călărie și e mai puțin drastică față de slugile toante. E neliniștită, dar necazul este că și-a cam pierdut hazul. Ea, dominatoarea, ea stăpânitoarea copleșind, zăpăcind pe toți cu ideile ei neașteptate, cu teribilismele ei delicioase, cu trăsnăile ei, a trecut undeva în plan doi, cumințită fără voie. Mai-mai să n-o recunoaștem. Mai-mai să nu-i recunoaștem nici pe membrii pitorescului ei anturaj, duducile smiorcăite și îndrăgostite, suferind de migrene traduse „pi franțozăști” în mal de mer, gogomanul Guliță, aflat la vârsta primelor tentații și tentative ero­tice, musiu Șarle, în plin proces de autohto­nizare, ispravnicul Bîrzoi, părinte duios, dar fără folos, cumnațica solicitând „pensie după trei bărbați/ care au fost cu mine cununați”. Peste curtea Chirițoaiei adie un val de mole­șeală, deși nu lipsește cățăratul, galopul, alergatul, încălecatul în goana. Cânticele comice pe care Alecsandri le-a compus cu concursul lui Flechtenmacher apar în film îmbogățite cu concursul compozitorului și di­rijorului George Grigoriu. Nu pot să precizez cât de exact s-au suprapus cele doua stiluri. Filmului îi trebuia un prea plin de sunet, culoare și ritm, tandrețe și râs sănătos, iureș ne­bun de mișcare și dans, inteligența sclipitoare. În mod curios însă (se fie regia, să fie scenariul, să fie imaginea, să fie interpreta­rea, să fie muzica de vină), filmului îi lipsește ceea ce G. Călinescu vedea în teatrul drama­tic al bardului de la Mircești, „veselia nebună a cupletelor, învârtirea în dans a personajelor, ritmica, în genere, a acestor comedii care dau naștere unei plăcute emoții arheologice. Regizorul Mircea Drăgan și-a concentrat atenția și a stors efecte comice din comicul de limbaj, a avut norocul ca autoarea costu­melor Ileana Oroveanu să își mențină aceeași exuberanță plină de bun gust și s-a gândit că, dacă poantele se tocesc, dulceața se zahari­sește, ritmul se înmoaie și zâmbetul se zbârcește, îi mai rămâne o portiță: bucuria spectatorului de a se întâlni cu veșnic veselul Alecsandri.
(Cinema nr. 1, ianuarie 1989)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: chirita in iasi film, cronica de film, draga olteanu-matei, ileana pernes danalache, mircea dragan

Opinii: