Într-o utopică menajerie de sticlă (minunată construcţie dramaturgică, marca Tennessee Williams) îşi are un loc al său, cu totul special, Actorul. Fiinţă fragil-puternică., sensibilă până la suferinţă, complicată, deopotrivă înlăuntrul său şi în lumea cea plină de zgomote, cu mii de feţe şi faţete, ea se reflectă mereu altfel în vitrina lumii. Dar, această fiinţă fragil-puternică se află într-o permanentă şi neliniştitoare dilemă morală. Cât sunt actor şi cât sunt omul de zi cu zi? Unde începe actorul şi unde se sfârşeşte omul care interpretează actorul? Există o linie de demarcaţie între actor/rol şi omul cu problemele lui mai mici şi mai mari din lumea reală? Jocul lui cu adevărul şi minciuna, această glisare continuă deasupra prăpastiei, îl aruncă secundă de secundă în miezul celor mai hamletiene întrebări. Dintr-o anume perspectivă, universul moral al actorului pe scenă este foarte aproape cu cel al judecătorului care dă sentinţe ce pot schimba destine. Acest lucru l-am simţit acut, atunci când m-am îndreptat către tânărul actor
Emilian Oprea, cel care joacă rolul principal în lungmetrajul lui Tudor Giurgiu,
De ce eu?, care va avea premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, în Secţiunea „Panorama Special", iar premiera românească, la finele lunii februarie (mai exact, în seara de 27 februarie). El îl intepretează pe procurorul Cristian Panait, un destin tragic, prins în cel mai perfid şi periculos mecanism al corupţiei politice de la cel mai înalt nivel. Filmul şi eroul său sunt inspirate din cazul real al procurorului Cristian Panait, care s-a sinucis în 2002, la doar 29 de ani, în contextul unei anchete mult mediatizate în acea perioadă, asupra unui alt procuror, Alexandru Lele. Este de fapt, primul thriller politic după 1989, care cu siguranţă va suscita multe reacţii din partea societăţii civile şi nu numai. Emilian Oprea se află în faţa primului său rol principal, o provocare pentru orice actor, pentru că de el depinde întreaga soartă a filmului. Dincolo de scenariu (semnat de Tudor Giurgiu împreună cu Loredana Novak), dincolo de imagine (care poartă semnătura plină de talent a lui Marius Panduru), dincolo de indicaţiile regizorale, Emilian Oprea poartă o răspundere imensă, care fie te poate strivi, fie te poate înălţa. În cazul lui, lucrurile s-au petrecut în modul cel mai fast cu putinţă. Acest rol l-a ridicat deasupra unei interpretări anodine, ilustrative, tice, care doar urmăreşte pas cu pas mele douăzeci de zile din viaţa tinărului şi ambiţiosului procuror care Işi doreşte să parvină în cele mai înalte cercuri ale justiţiei. Iniţial, când îl priveşti, timp de aproape două ore, ocupând cu ochii lui reci, cu ţinuta rigidă, cu un şarm care-ți dă fiori pe şira spinării, întreg ecranul, îţi e profund antipatic. E tipic pentru orice tânăr ambiţios, student eminent la Drept, care îşi doreşte cu ardoare să urce cât mai repede treptele succesului şi să ajungă în vîrf. Numai că atunci când se dă spre rezolvare cazul unui alt procuror, suspectat de luare de mită, fais şi uz de fals, sustragere de documente, întreaga lui existenţă este dată peste cap.
Deşi iniţial porneşte în forţă în această anchetă, fiind convins de vinovăţia colegului său, încet, încet, începe să i se strecoare în suflet, îndoiala. Şefii lui îl manipulează, îi cer să demonstreze vinovăţia celui pe care-l anchetează, mizând pe carierismul lui. Cel care părea dispus la orice se descoperă însă pe sine zi de zi: vedem cum ochii reci, înghetaţi ai lui Cristian, capătă tot felul de inflexiuni, devin din ce în ce mai umani, tulburi. Ţinuta rigidă se prăbuşeşte și apare de sub ea omul care, mai presus de orice, crede în adevăr şi în aplicarea lui. Îndoiala şi dilema morală îl cuprind pe Cristian, iar Emilian Oprea găseşte cele mai adecvate şi nuanţate mijloace artistice pentru a surprinde această teribilă transformare şi brusc, spectatorul din mine îl vede cu totul altfel pe Emilian Oprea alias Cristian. Cu empatie, cu o duioasă compasiune, încercând să-l înţeleagă în momentele lui de maximă umanitate şi vulnerabilitate, când practic, cei din jurul lui, din cercul puterii, îl împing să se sinucidă. Emilian Oprea dozează excelent aceste trăiri la limită ale personajului său, care în doar câteva zile şi câteva nopţi, trece de la statutul de executant perfect al puterii, la omul cuprins de dileme morale şi de conştiinţă, dispus să sacrifice totul, cariera, iubirea, familia, în numele Dreptăţii, în numele Adevărului. Intuiţia cineastului Tudor Giurgiu a funcţionat perfect când l-a ales pentru rolul principal. S-au mai întâlnit pe platoul de filmare, în comedia
Despre oameni şi melci din 2012 (unde Emilian Oprea are un rol episodic), dar de data aceasta, regizorul a pariat pe Emilian Oprea, „împingându-l" în arena marilor roluri. Actorul Teatrului „Maria Filotti" din Brăila, avea o oarecare experienţă. cinematografică până la acest rol major, dar niciunul dintre regizori nu a cutezat să-l distribuie într-un rol principal. A apărut în câteva scurtmetraje, cum ar fi
Un pahar de vin în plus, regia Ronella Popescu,
Tatăl meu e cel mai tare, regia Radu Potcoavă. Nu ştiu dacă Tudor Giurgiu l-a văzut în rolurile pe care le-a creat în cei peste 14 ani pe scena Teatrului „Maria Filotti" din Brăila, pe scena Teatrului „Fani Tardini" din Galaţi, dar şi pe scena teatrului independent (cea mai nouă creaţie a sa este în spectacolul Iulius Caesar, de la „Godot Cafe", unul dintre cele mai reprezentative spaţii alternative din mişcarea teatrală independentă), dar am o certitudine, după vizionarea lungmetrajului
De ce eu?. Emilian Oprea este un actor de film pe care regizorii nu trebuie să-l ocolească. Şi lucrurile chiar stau aşa. Se poate spune că anul 2015 este anul lui Emilian Oprea, în filmul românesc. Cinefilii îl vor putea vedea încă în două lungmetraje. Este vorba despre
Autoportretul unei fete cuminţi, regizat de Ana Lungu şi selecţionat la Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam, dar şi în noul film al lui Marian Crişan,
Orizont, o versiune modernă a nuvelei „Moara cu noroc".
Pentru cei care-l cunosc doar din lumea teatrului - a lucrat cu regizori emblematici pentru noua generaţie de creatori, de la Radu Afrim (cu care are cele mai multe întâlniri teatrale, în Omul pernă, Plaja, Adam Geist, Sufletul, Punct de veghere), Istvan Szabo, până la Sânziana Stoican, Cristian Nedea, Eugen Gyemant - intrarea lui Emilian Oprea în cea de-a şaptea artă va fi o surpriză, dar una plăcută. Portretul cinematografic al lui Emilian Oprea, care are ca studiu de caz rolul Cristian din premiera
De ce eu?, regizată de Tudor Giurgiu, ar putea sta sub un motto celebru, uşor adaptat, al filosofului Immanuel Kant: „Cerul înstelat deasupra noastră, legea morală din noi".
