REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Ce e dincolo de aparenţe! : „Live” - cronică de film


     Numele lui Vlad Păunescu nu are nevoie de nicio prezentare. Este un cineast complet, cu o impresionantă carieră ca director de imagine şi producător de film. Acum un număr de ani a construit din temelie unul dintre cele mai puternice studiouri de producţie, Castel film. Şi când spun din temelie, vreau să înţelegeţi cum un cineast privea un loc viran şi construia în mintea lui un studio care astăzi rivalizează cu cele mai mari din lume. Dacă dau timpul înapoi în 1984 la fel se plimba, ca director de imagine alături de regizorul Şerban Marinescu, într-un decor fabulos la vremea aceea, o întreagă mahala cu zeci de case, cu şină de tramvai şi chiar cu un tramvai care mergea, acesta fiind decorul din Domnişoara Aurica. Se plimba alături de regizor fixând unghiurile pentru că era prima dată când acest decor imens trebuia „stăpânit” şi nimic din secvenţele filmului să nu aducă a teatralitate. A fost un pariu, filmul acela pe care l-au câştigat Şerban şi Vlad deopotrivă. Colaborarea cu alţi regizori importanţi precum Dan Piţa (Concurs, Dreptate în lanţuri, Faleze de nisip), Nicolae Mărgineanu (Întoarcerea din iad, Flăcări pe comori) sau Constantin Vaeni (Drumeţ în calea lupilor).
     În vremurile acelea nu exista video-asist. Deci, primul om care vedea cadrul cinematografic era directorul de imagine. Într-un fel el era un al doilea regizor şi nu întâmplător importanţi directori de imagini în filmul românesc au debutat în regia de film şi nu doar au debutat, ci au marcat cu filmele lor istoria cinematografului românesc: Nicolae Mărgineanu cu debutul său Un om în loden, apoi cu opere importante precum Luchian, Întoarcerea din iad, Pădureanca; Iosif Demian debut cu o regie cu Andrei Blaier la filmul Urgia ca mai apoi să realizeze O lacrimă de fată şi Baloane de curcubeu; Dinu Tănase cu minunatul Concert pe muzică de Bach, Trei zile şi trei nopţi, Doctorul Poenaru, şi mai ales La capătul liniei, asta ca să citez trei mari personalităţi din lumea filmului la care iată se adaugă şi demersul regizoral al lui Vlad Păunescu.
     Live începe într-o tentă de post-neorealism şi devine un film psihologic, noir pe alocuri, autorul propunându-şi o veritabilă anchetă în culisele unei televiziuni, de fapt în culisele mediei româneşti. Filmul spune povestea Emei, o prezentatoare tv de succes, cu o apreciată emisiune de investigaţii. Subiectul pe care-l va aborda în emisiune este de-a dreptul incendiar şi va provoca un cutremur în zona politică. Prin jocul ei, Rodica Lazăr îmi aminteşte de Krystyna Janda din celebrul film  al lui Wajda, Omul de marmură. Bătălia Emei este foarte dură, ea intră într-o uriaşă maşinărie şi va constata clipă de clipă că minciuna poate deveni adevăr fiindcă în fapt, adevătul nu interesează pe nimeni. Cu cât personajele sunt mai urâte, mai meschine, mai lipsite de moralitate, cu atât devine ambientul mai luxuriant. Aceste personaje îşi petrec viaţa în case luxoase, în maşini de ultimul tip, de fapt îşi petrec meschina lor existenţă într-o lume paralelă cu lumea realităţii. Doar Ema ştie şi alături de ea un om care i-a fost alături o viaţă întreagă şi care a ajuns un magnat (e vorba de personajul interpretat de Tudor Chirilă) pentru că amândoi au pornit dintr-un orfelinat: Ema fără părinţi, iar el simplu şofer care aproviziona orfelinatul. Personajele care vor ţese în jurul Emei o adevărată pânză de păianjen sunt interpretate de Constantin Chiriac, Adrian Titieni, Doru Ana, Claudiu Bleonţ, Andrei Huţuleac.
    Pentru aflarea adevărului Ema va fi dispusă să rişte orice şi în final va câştiga bătălia, dar este doar o bătălie pentru că regizorul Vlad Păunescu nu se opreşte doar la a povesti un caz, ci merge mai departe descriind o lume în care există zeci de asemenea cazuri. Până la urmă filmul este despre ceea ce trăim acum: fiinţăm într-o continuă confuzie de valori, o lume în care defectele de altă dată sunt privite calităţi, în care omul politic riscă să devină un concept compromis, iar Vlad Păunescu are curajul să vorbească despre toate acestea. Un scenariu incitant, personaje caracterizate prin acţiuni şi mai ales prin replici, structura în care flash-back-ul are un rol esenţial, iată atuurile scenariului semnat de Vlad Păunescu şi Mihai Mănescu. Directorul de imagine Adrian Silişteanu acordă o mare importanţă structurii vizuale la care contribuie decorurile şi costumele create de Călin Papură şi Oana Păunescu. Mizeria morală se desfăşoară în splendoare. Personajele sunt foarte bine îmbrăcate, ambientul este fără cusur, doar legea morală din ei este lucrul cel mai apăsător. Monteurul Dan Nanoveanu imprimă filmului un ritm de tip policier, iar muzica semnată de Petru Mărgineanu accentuează suspansul din film.
     O menţiune specială pentru transfigurarea unui actor foarte interesant, Tudor Chirilă care intră în film la 20 de ani şi iese din film la 60 de ani, iar acest lucru nu se realizează doar prin machiaj şi printr-un anumit tip de mişcare, ci şi prin privire. Privirea bărbatului de 60 de ani, magnat influent în media şi în lumea politică, este o privire obosită poate chinuită de remuşcări şi care nu mai are nicio strălucire.
     La nivel vizual, filmul lui Vlad Păunescu este plin de strălucire. La nivel semantic întreaga poveste este un coşmar.
     Niciodată n-am să spun despre cineastul Vlad Păunescu că este la debut, fiindcă întotdeauna o să-mi aducă aminte de sugestiile regizorale făcute la filme precum Domnişoara AuricaCei ce plătesc cu viaţa, Drumeţ în calea lupilor sau Flăcări pe comori. Filmul Live va deschide un nou capitol în creaţia lui Vlad Păunescu, în sensul devenirii sale drept autor total.


           
 

Cuvinte cheie: adrian silisteanu, cronica de film, live film, rodica lazar, vlad paunescu

Opinii: