Sergiu Nicolaescu: Dintre cele trei debuturi de la Studioul „Star Film 22” primul, cel al lui Laurenţiu Damian, îl consider un debut de excepţie: cu acest film s-a născut un adevărat regizor. A fost şi un debut în „producţia de film” care s-a desfăşurat impecabil.
Valerian Sava: Laurenţiu Damian este un debutant cu filmografie! Mă întreb totuşi dacă documentarul şi ficţiunea nu sunt două arte diferite.
Florian Potra: Pe Laurenţiu Damian îl ştiam un citadin şi nu m-am aşteptat la acest back−ground rural: e un film nu cu ţărani, ci cu oameni. O performanţă. Forţele umane viscerale a ştiut să le canalizeze spre momentul de salt filozofic. Filmul se apropie de calificativul „excelent”. M-a impresionat cultura cinematografică, nu de cinematecă, ci contemporană, actuală.
Manuela Cernat: Dincolo de toate, e spectacolul durerii...
Monica Ghiuţă: Rolul meu pentru care n-am precupeţit nimic? Rolul meu cel mai mare? O compoziţie lăuntrică m-a încărcat cu povara acestei familii.
Eugenia Bosânceanu: În timpul filmărilor n-am avut nicio clipă senzaţia că lucrez cu un debutant.
Mircea Albulescu: Când destinul se repetă de trei ori: am jucat şi în
Şapte zile — debutul lui
Veroiu, şi în
Cursa — debutul lui
Daneliuc, şăi acum în
Rămânerea debutul lui Damian! Alături de el am înţeles mai bine că noi suntem obligaţi să săpăm aici ca să putem zbura, ca să putem da de stele în apă...
Tudor Caranfil:
Rămânerea se înscrie pe filiera mai multor filme româneşti:
Ciulinii Bărăganului, Comoara din Vadul Vechi, (voci din sala:
Miracolul, Moromeţii), dar nu dă răspuns la întrebarea care sunt cauzele stingerii vieţii rurale, ci doar constată. Oare metafora — ca mijloc evazionist va face şcoală în filmul românesc în continuare?
Cornelia Tăutu: Filmul îmi pare a fi o tentativă reuşită de înscriere pe orbita limbajului cinematografic universal, plasându-şi problematica detaşat de story.
Cristina Corciovescu: De ce doar pentru două personaje au fost folosiţi câte doi actori: Leopoldina Bălănuţă şi Ozana Oancea, Şerban lonescu şi Mircea Albulescu? De ce în final, între morţii ce-I bântuie pe Pavel, apare şi copilul Pavel? Nu este în favoarea lămuririi planurilor de timp.
Marina Constantinescu: Strigatul final ne împovărează pe noi cu o durere ostilă care mă întreb dacă o vom avea de purtat şi de acum încolo.
Laurenţiu Damian: Exista debuturi care nu vin la timpul lor.
Rămânerea este o poveste extrem de personală, extrem de dureroasă care trebuia să fie spusă. O poveste cu bâlbâielile şi semnele ei, o biografie. O propunere de sinceritate, despre mine, despre noi toţi. Nu am avut putere să decantez tot ce am învăţat de când am intrat în Institut în 1976. Nu am putut nici să reiau acest scenariu scris în 1984. Ştiu, e stufos, e încărcat, dar mi-era greu să-I mai port în suflet doar...
