
Încă de la bun început, ediția cu numărul 27 a Festivalului Filmului European ( 9 -23 mai) s-a anunțat a fi și-mai-și, ceea ce, oricât de impresionant, căci festivalul a avut întotdeauna o desfășurare logistică amplă, nu mai surprinde pe nimeni: paradoxal la prima vedere, evenimentele culturale au răspuns precarizării crescânde a bugetelor tocmai prin extindere, cu mai multe filme de-a lungul mai multor zile și cu mai mulți invitați, festivaluri-maraton, festivaluri-retrospectivă, festivaluri-conferință, plus cu plus dând mai multe șanse la finanțare. Sigur, mijloacele Festivalului Filmului European, un copil instituțional, sunt altele, însă scopul îi e același: publicul românesc de cinema, tot mai nedefinit sociologic și capricios de fel, așa cum se găsește el în Timișoara, București, Curtea de Argeș, Botoșani, Gura Humorului și Oravița.
Cătălin Olaru, director artistic pentru al doilea an consecutiv, a ales ca subiect curatorial central starea de fapt a inteligenței artificiale, iar împrejurul acestui grupaj tematic se află multe alte filme festivaliere aduse laolaltă tocmai pentru a răspunde plural publicurilor.