Cărturan, lungmetrajul de debut al lui Liviu Săndulescu, va avea premiera națională pe 8 noiembrie și va putea fi văzut în cinematografe din 21 de orașe din țară. Filmul va intra în sălile de cinema din următoarele orașe: București, Arad, Bacău, Baia Mare, Botoșani, Brăila, Cluj, Constanța, Craiova, Deva, Galați, Iași, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Severin, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Timișoara și Vâlcea. Cărturan este produs de Mandragora și distribuit de Iadasarecasa.
„Este un film plin de emoție, condus extrem de minuțios de Liviu, o poveste cu care nu ai cum să nu empatizezi și care te va lăsa, la final, cu câteva întrebări la care să-ți găsești propriul răspuns”, a spus Anca Puiu, producătorul filmului.
Din distribuție fac parte actorii Teodor Corban, Adrian Titieni, Dana Dogaru, Cristina Flutur, Marcelo Cobzariu și Carmen Tănase, precum și copiii Vlad Popescu și Tudor Brătucu.
Viaţa lui Cărturan, un bărbat de 60 de ani, este dată peste cap când află că, din cauza unei boli incurabile despre care nu ştia nimic, mai are de trăit foarte puţin. Situaţia lui este cu atât mai complicată pentru că îl are în grijă pe nepotul său de 14 ani, pe care îl creşte singur. În timpul pe care îl mai are de trăit, bărbatul vrea să rezolve două lucruri foarte importante pentru el: găsirea unui loc cât mai bun în care nepotul lui să locuiască până când va fi suficient de mare pentru a se descurca singur și, al doilea, organizarea unei pomeni pentru sufletul lui, aşa cum se obişnuieste în zona din care provine. Acest obicei, mai puţin cunoscut, îl va aduce pe Cărturan în conflict cu preotul comunei, care are o cu totul altă părere despre rânduiala creştină. Când vede că lucrurile nu merg în directia dorită, Cărturan realizează că este forţat să facă unele alegeri neaşteptate.
„Există și o miză religioasă a filmului dar cea mai importantă este miza umană. Este un film care ne arată felul în care sunt ancoraţi oamenii în diverse religii, credinţe sau superstiţii, fiecare cu principiile lor despre viaţă şi despre moarte”, spune Liviu Săndulescu. Cărturan a avut premiera mondială la Busan, Coreea de Sud, pe cea europeană la Varșovia, Polonia, și își urmează traseul festivalier cu selecția din cadrul ARRAS Film Festival, Franța.
Scenariul filmului este semnat de Bogdan Adrian Toma și Liviu Săndulescu, iar imaginea de Oleg Mutu. Producătorul filmului este Anca Puiu. Cărturan este o coproducție România (Mandragora, Iadasarecasa) - Suedia (Film I Vast, Doppelganger AB) cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Televiziunea Română, Dacin Sara, Cinema City Romania și Shoot&Post Auditory Suedia.
Detalii: Cărturan FB