REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”, premieră la Budapesta


Institutul Cultural Român Budapesta prezintă filmul lui Corneliu Porumboiu în cadrul Festivalului Francofoniei din Ungaria.

     
     Proiecţia va avea loc luni, 2 martie 2015, de la ora 18.30, la Cinematograful de Artă Uránia, în cadrul „Zilelor Filmului Francofon” (25 februarie - 8 martie). ICR Budapesta participă, alături de Ambasada Franţei, Institutul Francez, Ambasada Elveţiei, Ambasada Canadei, alte ambasade şi institute culturale francofone acreditate la Budapesta, la evenimentele organizate în cadrul Festivalului Francofoniei din capitala ungară. 
Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism a fost apreciat de cronicarii de la Hollywood Reporter: „Viziunea plină de inteligenţă cerebrală şi absurdă a autorului român Corneliu Porumboiu este aplicată lumii cinematografiei, în filmul său despre realizarea unui film turnat pe peliculă.“ 
Din distribuţie fac parte actorii Diana Avrămuţ, Bogdan Dumitrache, Alexandru Papadopol şi Mihaela Sârbu. 
Filmul va fi proiectat cu  subtitrare în limba engleză şi traducere simultană la cască în limba  maghiară.
Detalii: www.icr.ro


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cand se lasa seara peste bucuresti sau metabolism, corneliu porumboiu, festivalul francofoniei budapesta, icr budapesta, zilele filmului francofon la budapesta

Opinii: