REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Binecuvântată fii, închisoare (1)


     După o prodigioasă carieră operatoricească (în timpul căreia a colaborat cu regizori ca Mircea Săucan, Mircea Drăgan, Cristiana Nicolae, Dan Pița), Nicolae Mărgineanu a debutat ca regizor într-un film necunoscut marelui public, Mai presus de orice (realizat împreună cu Dan Pița în 1978, subiectul fiind inspirat de întâmplări tragice petrecute în timpul cutremurului din 1977), iar de atunci a realizat film după film cu cadență și ritmicitate de metronom (la intervale de doi-trei ani): Un om în loden, Ștefan Luchian, Întoarcerea din iad, Pădureanca, Flăcări pe comori, Un bulgăre de humă, ba a reușit performanța periodicității chiar și după 1989 (când, în general, producția de filme s-a diminuat considerabil), fiind prezent cu aceeași ritmicitate pe marile sau pe micile ecrane: Undeva în Est (1991), Privește înainte cu mânie (1993), filmul TV Capul de zimbru (1996), Faimosul paparazzo (1999) și acum, iată, Binecuvântată fii, închisoare (2002). Această simplă „stare de fapt”, care atestă un program cinematografic riguros și atent orientat, vorbește explicit despre calitatea umană și artistică a unuia dintre cei mai serioși și echilibrați cineaști contemporani.
     Fără să vreau (sau vrând, nu știu), gândul mi se întoarce – acum, când scriu despre filmul lui Nicolae Mărgineanu Binecuvântată fii, închisoare – spre opiniile unui impecabil și regretat critic literar, Valeriu Cristea, care scria despre un alt roman-mărturie al epocii totalitare, un „exercitiu de suferință” din aceeași perioadă istorica: „O carte scrisă cinstit, cu nepărtinire, cu înaltă obiectivitate , o carte care depune mărturie despre o conștiință morală exemplară, o carte care demonstreaza încă o dată că, fără a altera memoria justițiară, suferința îndurată de firile nobile și alese nu înrăiește, nu secretă ură”. Am reprodus aceste păreri pentru că ele se raportează perfect filmului de față și romanului său inspirator. Romanul „Binecuvântată fii, închisoare” a apărut în anul 1967 la editura pariziana Plon, a fost retipărit în 1977, 1978, 1983 și tradus în limbile engleză, germană, italiană, norvegiană și, dupa 1989, în limba română (cu o prefață de Ana Blandiana). Este cartea unei „conștiințe morale exemplare”, care „colorează o părticică a imensei pietre albe pe care o reprezintă istoria ultimei jumătăți de secol, nescrisă din lipsa documentelor, care au fost sau falsificate, sau distruse, sau interzise”, cum se subliniază în cuvântul înainte. Autoarea cărții este Nicole Valéry-Grossu, care a trăit „la fața locului” (în închisoarea Mislea) calvarul închisorilor comuniste. „Mă aflu în închisoare – spune Nicole Valéry-Grossu – pentru că Isus mă pregătește pentru o sfântă întâlnire, dându-mi prilejul să mă purific, să-mi întăresc credința și să mă ridic spiritual. Trebuie să profit de timpul petrecut în spatele gratiilor, ca să fiu folositoare celorlalți, să învăț ce e răbdarea și valoarea sacrificiului făcut pentru aproapele meu și să nu simt niciodată nici cea mai mica urmă de ură față de cei care mă torturează”. În acest spirit a fost concepută cartea, în acest spirit și-a creat rolul Maria Ploae (interpreta personajului principal), în acest spirit a fost conceput întreg filmul, care parcurge experiența de închisoare a eroinei. „Binecuvântată fii, Coleta, că mi-ai prilejuit mie, Maria Ploae, să trăiesc cinematografic experiența ta de credință în lsus. Îți mulțumesc” – spunea interpreta. Iar regizorul, Nicolae Mărgineanu, își caracteriza astfel temerara întreprindere cinematografică: „Este pentru mine, ca cineast, cea mai mare încercare pe care am avut-o vreodată). M-am străduit să mă apropii cu căldură și smerenie de suferințele acestor femei care au trecut prin calvarul închisorilor comuniste din România. Sper că acest film va trezi emoția publicului”.
     Așteptările regizorului – tocmai pentru că pelicula, fără a „altera memoria justițiară”, își propune să exorcizeze răul – sunt răsplătite de public. Închisoarea îi face pe cei buni și mai buni, iar pe cei răi și mai răi – acesta este mesajul pe care-l transmite, implicit și explicit, pelicula. Sunt câteva momente cu adevărat emoționante în filmul lui Nicolae Mărgineanu, secvența carcerei – în care eroina descoperă Biblia – psalmii scriși pe pereții celulei (și ecoul lor în timp), sărbătoarea Paștelui, în genere toate secvențele în care se manifestă solidaritatea umană, ca „zid” împotriva tuturor umilințelor la care sunt supuse personajele intrigii. Scenariul filmului – pornit, cum spuneam, din romanul-mărturie semnat de Nicole Valéry-Grossu – este „lucrat” de regizor în colaborare cu doi autori tineri, Cătălin Cocriș și Tudor Voican (cu reale succese scenaristice în ultimii ani), și urmeaza aceeași cale directoare: prin exorcizarea răului, experiența închisorii (o experiență „binecuvântată”, cum o definește autoarea romanului) întarește spiritul și face posibile bunătatea și solidaritatea umană. Firește, Maria Ploae domină nu numai distribuția, ci întreaga desfășurare a filmului, iar chipul ei – de o frumusețe statuară – devine emblematic pentru binecuvântatele suferințe pe care le trăiește eroina, pentru experiența sa de credință, încredere și speranță. Păstrându-și locul lor în economia narativă, celelalte interprete izbutesc un impresionant portret colectiv, punctând, fiecare, în mod original, particularitățile personajelor aduse pe ecran: Dorina Lazăr (directoarea lagărului de la Canal), Ecaterina Nazare (cu clipa ei de rătăcire), Victoria Cociaș, Maria Rotaru, Iulia Lazăr, Romanița Ionescu, Mioara Ifrim, Eugenia Maci, Eugenia Bosânceanu. Un operator-artist, Doru Mitran, alți specialiști valoroși ca monteuza Melania Oproiu, compozitorul Petru Mărgineanu, inginerul de sunet Silviu Camil, alaturi de autorii scenografiei și costumelor (Lari Ionescu și – respectiv – Ioana Alboiu) l-au ajutat eficient pe regizor la realizarea acestui film, care este, totodată, o profesiune de credință.

 
(Ecart, 21 noiembrie 2002)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: binecuvantata fii inchisoare, calin caliman, cronica de film, nicolae margineanu

Opinii: