REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



BIEFF 2018 - Program Special Romanian Cinematic Experiments


     Fidel misiunii sale de a promova experimente cinematografice românești și tânăra generație de artiști vizuali, BIEFF aduce în atenția publicului un program cu 10 dintre cele mai recente scurtmetraje și eseuri video autohtone, în programul Romanian Cinematic Experiments.
     Filmat în perioada călătoriilor realizate între România și Statele Unite ale Americii pe o durată de cinci ani, States Uprooted conține imagini și sunete din arhiva personală a regizoarei, în format analog și digital. Filmul încearcă astfel să ofere o altă perspectivă asupra identității și a definirii ei în cele două țări. Abordarea Ioanei Țurcan a conceptului de tranziție debutează cu un ritual ocult practicat de bunica ei și continuă până la atingerea unora dintre cele mai fragile „tranziții” ale prezentului: condiția femeii, imigrația, feminitatea în sport, revolta împotriva puterii politice.
     Eseul video al Alexandrei Gulea aprofundează singurătatea, sărăcia și depresia prin dezvoltarea poveștii tragice a unui băiat din Valea Jiului care se sinucide din cauza absenței mamei lui, poveste care devine un semnal de alarmă ce oferă detalii îngrijorătoare. Naratorul omniscient și distant poate fi auzit citind texte din presă care relatează despre sinuciderea băiatului, asigurând un fundal sonor de impact portretului cinematografic observațional al micului oraș și comunității lui. Valea Jiului Notes reprezintă o contra-direcție a iconicelor simfonii cinematografice dedicate orașelor, prin care regizoarea deplânge o localitate defavorizată și îi ridică pe locuitorii săi la rang de eroi.
     În Brief conversation about the d word, un interviu lent în care două voci prezintă înțelesurile și ipostazele depresiei este conturat vizual printr-o serie de materiale de arhivă ingenios editate, aproape orchestrate, ce prezintă animale având diferite reacții. Vizualul filmului oferă un înveliș organic informației auditive, combinând ritmul interviului cu cel neliniștitor al animalelor. Miza regizoarei Teona Galgoțiu este aceea de a oferi specificitate unui termen comun, însă rămas vag: depresia.
     Activitatea artistică a Nonei Inescu este centrată pe relația corpului uman cu mediul înconjurător și redefinirea subiectului în cheie postumanistă. În lucrarea ei video Where Touch Begins, We Are, dintre toate simțurile, simțul tactil este cel care produce intimitate. În această cheie, atingerea poate transfigura atât limitele individualității, cât și pe cele ale obiectelor în interacțiune. Construind un limbaj bazat pe senzualitate, corpul uman se poate extinde infinit prin atingere. (Diana Marincu, Art Encounters 2017)
     Propunerea din Adore, de Cristian Fierbințeanu, este cea a unui paradox geografic/religios, atât utopic cât și distopic, progresist și disfuncțional în același timp. Estetica filmului, cu tușele sale stridente și suprarealiste, combină simboluri religioase cu imagini preluate din genul SF, alăturare închegată de un fundal sonor care constă într-o adaptare muzicală contemporană a unei predici. Atât conceptul scurtmetrajului cât și abordarea regizorală oferă o valență post-modernistă ce face din Adore un proiect audiovizual provocator pe două planuri: cinematografic și ideologic.
 
(16.03.2018)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: bieff 2018, bucharest international experimental film festival, film experimental, romanian cinematic experiments, scurtmetraje romanesti

Opinii: