Fenakistoscop se numea, înainte de apariţia peliculei, aparatul cilindric cu fante multiple, prin care, privind în timpul rotirii, vedeai o siluetă mişcând. Pentru că pe o bandă orizontaIă, dispusă înlăuntrul cilindrului cu fante, se desena un om în poziţiile descompunerii mişcării, globaIul mişcării se refăcea, la învârtire, prin trecerea fiecărui desen de pe bandă, într-o succesiune rapidă, prin dreptul ochiului, cu întreruperile de o zecime de secundă cerute pentru a se asigura iluzia continuităţii elanului fiecărei mişcări.
Mi-am reamintit de fenakistoscopul care mai dăinuia ca jucărie acum 40 de ani, spre a-i apropia mental tipul de mişcare convenţională, la care a recurs
Virgil Mocanu, spre a anima pictura
Basmului lui Firu Dumitrescu. Talentaţi, amândoi realizatorii, filmul n-a avut decât de câştigat din temeritatea lor. (Care constă în a tempera animaţia, în a o reduce la sugestia mişcării posibile, fără mişcare.)
Basmul e o excelentă pelicuIă, realizată pe baza unei picturi de tipul icoanelor folclorice pe dosul sticlei. Firu Dumitrescu e un pictor, cum se vede, pătruns de spiritul artei noastre populare. Personajele: Făt-Frurnos, Cosânzeana, Zmeul, Pasărea măiastră, măicuţa bătrână cu brâul de lână (care poate fi şi sfânta Duminică), munţii care se bat în capete şi „pajera” hulpavă. Acţiunea: Zmeul răpeşte Cosânzeana şi-o ţine captivă în turn, Făt-Frumosul, vestit de pasărea măiastră, vine să ucidă zmeul, dar este transformat cu cal cu tot în stană de piatră. Bătrâna lui mamă trimite pasărea măiastră să culeagă, de unde se bat în capete munţii, floarea rară care să-I reînvie, apoi reînviatul ucide zmeul şi urmează nunta. Realizatorii, Firu Dumitrescu şi Virgil Mocanu, au folosit, pentru recapitularea acestor tipice fapte de mitologie românească, tiparele imagistice ale plasticii naraţiunii ţărăneşti. Din sus-amintitele icoane ardelene pe sticlă, animându-le, cu măsură, doar atât cât era absolut necesar pentru ca statismul, structural pentru tipul de imagine din icoanele pe sticlă, să fie atenuat în vederea naraţiunii, ei au extras tipurile personajelor, grafia, cromatica şi punerea în pagină naivă, antiperspectivală. Ceea ce constituie meritul lor principal este faptul de a fi înţeles caracterul decorativ, lipsit de tridimensionalitate, al proiectării personajelor în cadrul icoanei pe sticlă. Desenatorii n-au încercat să reia personajul, văzut într-o poziţie, şi să-l decline la toate modurile, trecându-I prin toate poziţiile. Rotirea Făt-Frumosului în jurul axei sale I-ar fi transformat, din personaj de basm descins din plastica ţăranului român, într-o marionetă de teatru cult. Animând pictura lui Firu Dumitrescu, V. Mocanu a avut bunul simţ şi buna inspiraţie de a impune siluetelor, păstrate tot timpul acţiunii la aceeaşi formuIă, a proiecţiei ei laterale sau frontate asupra căreia am surprins-o iniţial, o mişcare redusă, minimă; calul nu-şi mişcă picioarele, într-aripate, alternându-le pe cele dinspre privitor cu cele din partea opusă, ci pendulează ca o piesă de ceasornic de bâlci. Cosânzeana şi Bătrâna Maică străbat peisajul fără să-şi schimbe poziţia frontală, prin fotograme din ce în ce mai apropiate doar, de figura statică în continuare. Mişcarea nu e a personajului, ci a camerei, dar efortul de ritmică e bine realizat, în scena bătăIiilor dintre zmeu şi Făt-Frumos, dintre Făt-Frumos şi baIaur etc. Săgetarea pajerei de foc a zmeului Făt-Frumos o execută ridicând arcul lateraI, dar privind frontal, ca o maşinărie cu figuri de la tirurile popuIare din bâlciurii acţionate cu mecanism de ceasornic. Trecerile de la zi Ia noapte, de la noapte la zi, de la codrul împietrit odată cu Făt-Frumos, la noua lui primăvară de după învierea eroului, sunt realizate speculându-se cu inteligenţă caIităţile calorice ale culorii şi Iuminii proiectate asupra picturilor.
Păstrarea naraţiei la sugestia implicată în imaginea statică, lipsa oricărui mimetism, Iipsa decalcului după tipicele pelicule animate din trecutul genului, care proiectau personajele din toate direcţiile, rotind parcă obiectivuI în jurul lor, respectarea proiecţiei unilaterale în plan, sunt îndrăzneli care fac preţul acestor încercări. Dacă banda sonoră ar merge pe o linie de stilizare la fel de valabilă, şi nu s-ar menţine într-un decalc naturaIist după realiatate,
Basmul ar fi unul dintre cele mai reuşite fiIme de animaţie ale noastre.
