REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Bariera” și etapele înțelegerii


— „Bariera" lui Teodor Mazilu este un roman cu structură „cinematografică”, o naraţiune modernă, alcătuită din „secvenţe” ce se succed cu dinamism. Bănuiesc că şi acest aspect, de compoziţie, a constituit, printre altele, mobilul opţiunii dumneavoastră...
— Structura pe care aţi amintit-o este reală, dar filmul mai adaugă un plan, inexistent în roman, anume perspectiva momentului actual asupra evenimentelor petrecute în urmă cu 30 de ani. Astfel, filmul devine un fel de anchetă printre personajele care au supravieţuit întâmplărilor de altădată. Această perspectivă închipuie și un fir de acţiune, legând secvenţele din carte, aparent disparate şi paralele. Dar nu structura în sine m-a atras la romanul „Bariera", ci existenţa unui personaj seducător — Viţu — cu o psihologie foarte interesantă, un fel de moralist al epocii, situat pe nişte poziţii de avansată luciditate politică. Pe de altă parte, m-a interesat lumea din jurul acestui om, lumea mahalalelor bucureştene din timpul celui de-al doilea război mondial, văzută de Teodor Mazilu dintr-un unghi personal, deosebit de alte proze, cum ar fi, de exemplu, „Groapa" lui Eugen Barbu sau literatura lui G.M. Zamfirescu, în sensul că se caută mai puţin pitorescul mediului alcătuit din declasaţi, borfaşi, hoţi de cai, lumpen-proletariat, mediu real și minunat reprezentat.
Cartierele mărginaşe bucureștene reprezentau în acelaşi timp şi centura muncitorească a oraşului, deci aveau şi o structură de clasă definită. În această zonă socială a încercat Mazilu să facă o secţiune şi, împotriva tuturor aspectelor de natură materială, a sărăciei evidente în străzile, curţile, casele oamenilor, să descopere trasătura esențială, demnitatea umană.
Dar autorul nu s-a mulțumit să descopere numai o anumită categorie a demnității (demnitatea supremă de a fi înțeles sensul politic superior al epocii — comunismul), ci a făcut şi o analiză profundă a diferitelor etape de înțelegere a acestei noțiuni morale, care, aş putea spune a devenit ideea structurală a întregului film.
— Credeți că putem vorbi de o ecranizare propriu-zisă atâta timp cât autorul romanului este şi autorul scenariului? Pe de altă parte: cum „vedeți” dumneavoastră Bariera? Va fi un film gândit în limitele unei narațiuni cinematografice obişnuite?
— Nu este o ecranizare în adevărata accepție a acestui termen, ci mai curând o re-vedere a materialului faptic, în special a narațiunii. Aş zice chiar că e o regândire, în stil cinematografic, dar nu în sensul cinematografului celui mai frecvent, cu o acțiune cronologic închegată, ci — sper că se va vedea la film — este vorba de ordonarea materialului din punctul de vedere al logicii interioare a faptelor, ulterior înțelese. Astfel, imagini de un realism aspru vor alterna cu secvențe imaginare, romantice, obsesive.
— Câteva cuvinte despre criteriile pe care v-aţi fundamentat distribuirea rolurilor principale. Aş vrea să nominalizați, pe cât este posibil...
— În rolul lui Vițu l-am distribuit pe Octavian Cotescu. Este un actor, aș zice „mazilian". După nişte criterii obişnuite ar fi trebuit să-l evit pentru ca să nu repete tiparele din Proștii sub clar de lună sau Aceşti nebuni făţarnici, dar Cotescu are foarte mari resurse actoriceşti şi este capabil să exprime profunzimea morală a personajului. Pe Mihaela Mihai am distribuit-o în Rădița pentru că poate să apară, nu numai aşa cum e ştiută de la televiziune, ci şi cum cere personajul ei, o fată necăjită dintr-un cartier sărac, care munceşte enorm, ceea ce nu o împiedică să fie de mare veselie şi exuberanță temperamentală, trăsături pe care Mihaela Mihai le are. Rolul fratelui ei va fi interpretat de elevul Florin Simion, pe care l-am distribuit pentru că, având un chip blând şi frumos colorat cu ochi senini, albaştri, poate, prin interpretare, să ascundă o răutate cultivată de mirajele unei lumi spre care tinde dar la care nu poate ajunge. Ion Besoiu va da viață unui pictor de talent, cu posibilitățile cheltuite în gustul sumar al epocii: picturi de gang. Unui regizor îi face plăcere să lucreze cu actori pe care i-a mai distribuit şi îi cunoaşte bine, existând premisa de a stabili mai uşor o comuniune prin infinitatea aceea de detalii care fac dintr-un interpret un personaj viu. Besoiu este unul din actorii care, după părerea mea, pot juca indiferent ce personaj, aşa că nu am ezitat să-l distribui.
Fără să interpreteze un rol de mare întindere, Dan Nuțu revine la un personaj pozitiv, Treişpemii, la cererea generală a criticii. El are totdeauna talentul de a schița precis din câteva trăsături un personaj mai puțin dăruit de dramaturgie. Alți actori din distribuție: Mircea Albulescu (inspectorul de Siguranță), Gina Patrichi  (Tuțuleasa), Draga Olteanu (cârciumăreasa mahalalei) și nu în sfârşit, dar pentru că nu pot fi enumerați toți Toma Caragiu (plutonierul de jandarmi) şi Gheorghe Dinică (pungaşul Călărețu). Distribuirea lor nu are nevoie de motivări.
— Ceilalți colaboratori...
— Imaginea — George Cornea (Asediul), scenografia — Liviu Popa, costume — Lidia Luludis, montaj — Adina Codrescu, muzica — Radu Șerban, sunetul — Nicolae Ciolcă.
— Realizăm multe filme. Din păcate, unele nu reuşesc să depăşească un anumit plafon calitativ al „normalului”, „obişnuitului” şi, uneori, chiar al „mediocrului”. Ce părere aveți despre această situație?
— Cred că nimeni nu pleacă la realizarea unui film cu ideea că îl va face mediocru sau slab. Dacă s-ar şti secretul succesului sigur ar fi foarte bine, dar ar fi şi foarte mare plictiseală. Dacă toate filmele ar fi nişte succese furtunoase ar fi perfect, dar aceasta este imposibil. Cred că şi în cinernatografia noastră, ca şi în celelalte arte, este în natura lucrurilor să existe insuccese, realizări curente, filme reuşite. Constat cu bucurie, totuşi, că în ultimul an, nivelul mediu a fost depăşit. Consider un film mare Puterea şi Adevărul, filme foarte bune: Serata, Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte şi altele. Pot spune că se găsesc, în producția acestui an, toate categoriile de filme, de la cele de reală importanță artistică şi politică, la filme cu succes la public (indiferent de opinia cronicarilor) ca Astă seară dansăm în familie.
— Dintre tipurile de succes pe care le enumerați în revista „Cinema” pe care vi-l doriți?
— Succesul la public, permanent.

(Contemporanul, 16 iunie 1972)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: bariera, interviu, mihai popovici, mircea muresan, teodor mazilu

Opinii: