REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



“Bariera” – autointerviu


— Vasăzică, un film după «Bariera» lui Teodor Mazilu.
— E literatură bună.
— «Bariera» este un roman. Mazilu are şi încercări teatrale...
— Încercări? Adica da, e bine zis. Mazilu a fost destul de greu încercat în teatru. Drept e că, totuşi, a reuşit să intre pe scenă. N-a prea reuşit să stea...
— A încercat şi în film?
— Tot împreună cu mine, acum vreo doi-trei ani, cu o satiră.
— Bună?
— Vedeam şi un mare premiu la Marele festival al filmului de la...
— Şi, n-aţi luat premiul…
— N-am făcut nici filmul...
— Poate, în viitor?
— Să nu ne pierdem răbdarea. Cât despre Maziiu, cu ce a scris până acum, îl aşteaptă sigur un viitor. El cu prezentul stă mai rău. În problema asta numai istoria literaturii se va mai pronunţa, cu ocazia aniversării a o sută de ani de la «Aceşti nebuni făţarnici», pe scena teatrului Mic.
— Să revenim la film. Bariera?
— E deschisă. ştiţi, cartea e de acum zece ani. De atunci lui Mazilu i-a mai curs multă cerneală din stiloul lui, Flaro.
— Asta înseamnă?...
— Asta nu înseamnă neapărat că cinematografia se găseşte cu exact zece ani în urma literaturii. E o simplă coincidenţă. Sper să fie de bun augur. Dacă totul e să începem, să pornim de la capăt, metodic.
— Aveţi de gând să continuaţi colaborarea cu Mazilu?
— Dintre sute de catarge, un titlu: «Orfeu coboară la subsol». La subsolul societăţii, unde se mai găseşte oarecare abjecţie, dar şi un fel de tandreţe...
— Să revenim la Bariera. Ce-ar fi de spus?
— Ar fi de spus multe...
— De exemplu?
— Cine joacă! Octavian Cotescu, lon Besoiu, Toma Caragiu, Gheorghe Dinică, Dan Nuţu... lar ca parte feminină, pentru moment: Mihaela Mihai, Gina Patrichi, Draga Olteanu... şi alţii, se înţelege. Actori buni. Vorba unui umorist: să-i laşi singuri şi tot... Regizorul poate bea o bere în timp ce ei joacă.
— Restul echipei de colaboratori?
— Gheorghe Cornea — operator, Liviu Popa — scenograf, Lidia Luludis — costume, Nicolae Ciolcă — sunet, Sanda Mănescu director de producţie si alţii. O echipă bună. Dar ei au nevoie de regizor.
— Ai vrea să mai adaugi ceva?
— Nu, mulţumesc. 
(Cinema nr. 5, mai 1972)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: bariera film, mircea muresan, pe platouri, teodor mazilu

Opinii: