One World Romania organizează două evenimente paralele. Unul dintre ele este „Marele Circuit Turistic al Demolatorilor de Istorie”, care are loc zilnic până sâmbătă, de la orele 17:00,
şi duminică, începând cu ora 11:00. Ghidul Eugen Istodor vă invită la o plimbare care porneşte din Piaţa Romană, pe un traseu al monumentelor istorice dărâmate din interesul unora sau altora. Punctul de întâlnire este intersecţia bulevardului Lascăr Catargiu cu strada I.C. Visarion.
La Journey Pub&more, de la ora 17:00, are loc dezbaterea „Africa Rising”. Invitaţii acestei dezbateri sunt regizorii Dieudo Hamadi (realizatorul National Diploma), Jeoren van Velzen (realizatorul A Goat for a Vote) şi Momodou Sallah, expert în educaţie. Cei trei vor discuta despre ce înseamnă Africa în prezent şi despre rolul documentarului în a defini un continent şi a vorbi despre problemele lui.
De la ora 18 :30, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, este proiecţia documentarului The Serbian Lawyer, unde vor fi prezenţi regizorul Aleksandar Nikolic şi protagonistul filmului, Marko Sladojevic. Marko este un tânăr idealist, care se angajează ca avocat al apărării în procesul pentru fosta Iugoslavie de la Tribunalul Internaţional Penal de la Haga. Marko nu e naţionalist, dar crede cu tărie într-un principiu de drept simplu: oricine are dreptul la apărare.
Miercuri seara, de la ora 20:30, la Cinema Elvire Popesco, este proiectat documentarul The Notorious Mr. Bout, în prezenţa unuia dintre cei doi regizori – Tony Gerber, care participă la o sesiune de Q&A.
Recomandarea zilei: Vitosha / Cinema Elvire Popesco / 18:00 Prezentat în secţiunea „Războaie contra naturii”, documentarul bulgar Vitosha spune o poveste familiară pentru multe ţări post-comuniste. Vitosha - cel mai mare parc natural bulgar - se află periculos de aproape de Sofia, şi, mai ales, de interesele dezvoltatorilor şi politicienilor locali. Manevrele acestora au declanşat proteste de stradă de o asemănare izbitoare cu cele împotriva exploatărilor de la Roşia Montană din aceeaşi perioadă, de la Bucureşti.
One World România este un festival organizat de Asociaţia One World România & Centrul Ceh Bucureşti, în parteneriat cu Programul Statul de Drept Europa de Sud Est al Konrad-Adenauer-Stiftung, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.
Evenimentul este susţinut de Uniunea Cineaştilor din România, Fundaţia ERSTE, Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, RoAid - Programul Romaniei de Cooperare pentru Dezvoltare, Ministerul Afacerilor Externe, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, Primăria Municipiului Bucureşti.
Partenerii One World România sunt Ambasada Republicii Cehe în România, Institutul Francez din România, Ambasada Franţei în România, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Ambasada Statelor Unite ale Americii în Bucureşti, Fundaţia Raţiu din Marea Britanie, Goethe-Institut Bucureşti, Forumul Cultural Austriac, Ambasada Regala a Danemarcei, Ambasada Finlandei în România, Ambasada Regatului Ţărilor de Jos în România, Ambasada Elveţiei în România, British Council România, Delegaţia Valonia-Bruxelles la Bucureşti, Abis, DocuMentor, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, Frontline Club Bucureşti, CEZ România.
Detalii: www.oneworld.ro / facebook