REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Avid 1


     „Revoluţia montajului”, aşa îşi intitulează publicaţiile de specialitate electronizarea şi computerizarea uneia dintre cele mai tradiţionale, sub raport practic. operaţii din tehnica cinematografică şi a televiziunii. Laborioasa operaţie manuală este preluată de maşini inteligente reducând drastic de opt până la zece ori durata de lucru, iar economia de timp înseamnă pentru profesioniştii din reportaj, publicitate, videoclipuri etc. însăşi raţiunea de a exista în condiţii de maximă eficienţă.
     În plan artistic, e cazul nostru, economia de timp interesează mai puţin, întrebarea care se pune este dacă noua tehnologie de vârf, prima generaţie de acest gen în tehnica montajului, justifică speranţele celor ce investesc bani grei în aşteptarea unui miracol. Cristina lonescu şi colegele sale de la Buftea pot fi liniştite. Sofisticata electronică nu înlocuieşte flerul intuiţia, priceperea, talentul lor, dar le deschide ample perspective de investigaţie; noua instalaţie AVID 1/Media Composer bazată pe computerul Apple Macintosh este un instrument modern de lucru, iar cine beneficiază de un instrumentar superior, are toate şansele să descopere noi posibilităţi de montaj. Fără microscop, Pasteur n-ar fi descoperit microbioIogia.
     Pe scurt şi la modul prozaic, materialul supus montării este înregistrat şi înmagazinat în memoria computerului pe un disc rigid şi compact (hard disk). Pe un singur disc pot fi înmagazinate imagini digitalizate pe durata a şase ore. La o simplă apasare de buton cadrele sunt reproduse fie în timp real pe ecranul central al unui monitor, fie proiectate simultan pe alte opt, de dimensiuni mai mici. Acesta este miracolul, să ai în câmpul vizual „imaginea” unei secvenţe întregi pe cadre. Şi, aşa cum ai cânta la pian, apăsând pe taste diferite „te joci” cu diferiteIe cadre schimbându-le ordinea, lungimea etc. Mai mult, dacă doreşti să ai în faţă întreaga secvenţă pe monitorul central, atunci, tot la o apăsare de buton, 30 de imagini reprezentative din cadrele montate, sunt redate, la dimensiuni mici, fireşte, pe tubul principal al instalaţiei. Ce încântare, ce fericire, să citeşti dintr-o privire întreaga secvenţă! Ritmul, logica, pot fi analizate graţie unei maşini deştepte care vede tot, poate tot, ştie tot. Ce nu ştie: să autoapese pe butoane, să se autoprivească critic pe monitoare şi să ia decizii „artistice”. Slavă domnului, deşi, atenţie! Fabricanţii ne pun în gardă ca suntem abia în faza primei generaţii de computerizare a montajului. Ce se va întâmpla în viitor? Om muri si om vedea!
 
(Noul Cinema nr. 5/1991)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: constantin pivniceru, montaj de film

Opinii: