Romanul lui Petre Luscalov, „Ostrovul lupilor”, devenit pentru ecran
Aventurile lui Babușcă, avea o adresă precisă: cea de a doua copilărie, de fapt vârsta dintre copilărie și adolescență. Ambițiile filmului semnat de
Gheorghe Naghi și Geta Doina Tarnavschi se pare că au mers mai departe. În ciuda etichetei „film pentru copii”, cei doi autori lasă impresia că au dorit să realizeze un film pentru toate vârstele, un film în care fiecare să găsească măcar o secvență pe înțelesul și gustul său. Așa se face că
Aventurile lui Babușcă începe ca un film polițist, continuă în chip de comedie rurală ― cu un Babușcă isteț și inventiv, frate bun cu Năică al
Elisabetei Bostan ― se transformă într-un fel de „Aventurile lui Tom Sawyer” și „Huckleberry Finn” pe Dunăre, se întoarce către final la genul polițist și sfârșește într-un cotidian pionieresc, sărbătoresc și educativ: cei doi eroi aproape fără voie, primesc în cadru festiv insigna de „Cutezători”.
Povestea în sine ― doi copii, doi pionieri în vacanță, nimeriți din întâmplare pe urmele unor răufăcători și ducându-și, până la capăt, cu convingere și curaj, misiunea ― este nobilă, total lipsită de morgă moralizatoare și ține, într-adevăr, de vârsta frumoasă a cutezătorilor. În acest sens,
Aventurile lui Babușcă ar fi un film util, un film educativ în înțelesul bun al cuvântului. Scopul este deci, ca și faptul relatat, nobil, numai că așa cum se știe, atunci când e vorba de artă (și filmul este, pentru orice vârste ar fi el făcut, artă), scopul nu ajunge, mai e nevoie și de mijloace. lar la acest capitol, al mijloacelor,
Aventurile lui Babușcă rămâne din păcate vizibil deficitar. Povestit lung și fără nerv, comentat masiv, parcă din necesitatea de a acoperi cumva tocmai acea lungime nejustificată a narațiunii, marcat de o mare naivitate în ce privește imaginarea unor personaje negative și a acțiunilor lor (greu de înțeles, de exemplu, cum o barcă cu motor nu e în stare să ajungă din urmă o biată bărcuță pescărească), cu un dialog greoi, încărcat de expresii chipurile copilărești care sună fals și total neconvingător, cu doi copii (Gabriel Nacu — Babușcă și Horia Zugrăvescu ― Scatiul) care se străduiesc, în limitele impuse de scenariu și de dialoguri să fie firești, cât mai firești cu putință, nereușind în fapt cu acel efort decât să scoată în evidență tocmai nefirescul situațiilor și al replicilor, cu tot acest balast de defecte,
Aventurile lui Babușcă se pierde în infinitul unor convenționalisme pe care credeam că filmul nostru le-a depășit demult.
De acest convenționalism suferă chiar și muzica semnată de altfel de un prestigios compozitor,
Dumitru Capoianu, chiar și decorurile (atâtea câte sunt ele) semnate de Guță Știrbu, chiar și jocul actorilor, în ciuda unei distribuții alcătuită din nume ale scenei și ecranului nostru. Acestui convenționalism reușeșc să i se sustragă, cât de cât poate și grație unor partituri mai puțin false
Emanoil Petruț în rolul Panait,
Lazăr Vrabie în rolul căpitanului Vlad și
Amza Pellea în rolul Chiorului. Despre restul distribuției, e de preferat să nu vorbim din respect pentru actori ca
lon Marinescu,
Mircea Anghelescu,
Constantin Rauțchi,
Mihai Mereuță, Paul loachim, puși în situația de a da viață unor personaje de mucava, unor personaje în care, clar, n-au cum crede.
Una peste alta,
Aventurile lui Babușcă este un film plin de bune intenții ratate. Cu o excepție, la capitolul imagine. Imaginea semnată de Dan Platon are discreție și poezie, culoarea e lipsită de stridențele de carte poștală ilustrată la care ar fi tentat poate și povestea și decorul natural al Deltei.
Ni se propune deci să ne mulțumim cu prezența agreabilă a doi copii, cu prezența convingătoare a trei actori, cu câteva secvențe de adevărată poezie a Deltei și cu o performanță operatoricească. Oare nu e prea puțin pentru un film ce se vrea plăcut, palpitant, util și pentru toate vârstele? Oare n-ar fi fost mai bine dacă autorii se hotărau să facă un film pentru copii pur și simplu? Mai ales, dacă ne gândim că la acest capitol, al filmelor pentru copii, suntem atât de săraci... Mai ales, dacă ne gândim că tocmai această vârstă are nevoie de un dram de frumos și fantezie pe măsura și înțelesul ei. Și are nu numai nevoia dar și dreptul. Un drept pe care, din păcate,
Aventurile lui Babușcă nu i-l acordă. În ciuda dedicației: „pentru copii”, așa cum e realizat, el rămâne numai un „posibil film pentru copii”.
