REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​Autointerviu la 80 de ani


— Nu veți fi, desigur, mirat dacă, cu prilejul împlinirii a 80 de ani, vă voi întreba care e secretul veșnicei dumneavoastră tinereți?
— Un om vesel spunea așa: există două metode de a rămâne mereu tânăr. Una: să fii totdeauna cu conștiința împăcată; alta — mult mai practică: să n-ai conștiință deloc.
― Și dumneavoastră pe care o preferați?
— Pe niciuna. Căci socot că eterna tinerețe este o prostie sau, mai exact, o stupidă păcăleală. Nu e numai părerea mea. Este și aceea, foarte autorizată, a însuși autorului faimosului basm cules de Ispirescu. Atâta vreme cât Făt-Frumos, fecior de împărat renunță la tron, la toate deșertăciunile vieții de la curte și pleacă să caute acea țară fascinantă a vieții fără de moarte, atâta vreme cât el simte nevoia să caute, să afle, să înțeleagă lucruri minunate, el e un personaj interesant, iar peripețiile expediției sale îi fac onoare. Dar din momentul când găsește ce căuta și nu e decepționat de imensa monotonie, stupiditate și amorțeală a unei vieți fără evenimente, condamnat la nemurire și la neschimbare, ne dăm seama că a fost vrăjit. Din fericire, își revine. Are norocul să-și aducă aminte de viața cea adevărată, viață de căutare și înțelegere și învățare, viață de aventuri și riscuri, viață de bucurii și supărări, de planuri și amintiri. Din acel moment, o imensă poftă îl cuprinde, o nestăpânită dorință de întoarcere la umanitate.
— Da, el pleacă, dar pentru a se întâIni cu moartea!!
― Da. Dar și asta e ceva foarte uman și foarte tânăr. Căci a fi tânăr înseamnă a te angaja mereu în noutăți și nesiguranțe. A fi tânăr înseamnă a nu te teme de asemenea plecări în necunoscut, mânat de o sete nesecată de a afla. Baudelaire spunea așa: «Dar călători sunt numai aceia care pleacă/ Mereu, și ca să plece. Ușori sunt ca un fum/ Nepăsători de soarta ce-i vântură și-i joacă/ Și înșiși nu știm bine de ce tot zic: la drum!»
― Cu alte cuvinte, a fi tânăr nu e o vârstă, ci o atitudine. Este nevoia de a călători, de a descoperi noutăți și de a le înțelege.
― Da. Inteligența și Tinerețea sunt surori gemene. A fi inteligent e nevoia de a pricepe, de a pricepe orice, chiar și (adică mai ales) ceea ce nu-ți convine. A înțelege ce-ți convine, asta o poate face și ultimul tâmpit. Proștii duc stupida viață a Iui Făt-Frumos, petrecută în țara trucată a veșnicei tinereți, care în fond este o veșnică bătrânețe; viață de lăsare în voia automatismelor, tabieturilor și prejudecăților imuabile.
― Este poate și asta un fel de fericire.
― Nu. Este exact contrariul fericirii. Fericirea nu e o vorbă lată, ci un fapt precis. Înseamnă a reuși. Dar nu oricum, ci mereu. «Fericirea există (spunea subtilul Alain), ea trebuie căutată în lucrurile mici». Pentru că numai ele își pot permite să fie multe. Succesele mari sunt puține sau, mai ales, deloc. Închipuiți-vă că ați câștigat un milion la loterie. Peste câteva luni nu vă va mai face nici o impresie că puteți cumpăra orice din târg. În schimb, lucrurile ce nu se pot cumpăra rămân intacte. Cu tot milionul, nefericitul câștigător va constata că, de pildă, e mai departe urât, tâmpit și nesărat. Pe când reușitele cele mai mici, ele există, există una la îndemâna oricui. Este plăcerea de a face altuia plăcere. Prostul, ca de obicei, e și fudul, crede că cea mai mare voluptate e să facă rău altuia. Prostul se simte atunci foarte Dumnezeu-tatăl. În realitate, a face rău e o proastă afacere. Victima se mai și apără. Și când victimele se adună, ele devin primejdioase. Și-apoi trebuie să pândești ocazia de a face cuiva rău. Nu este așa ușor. Pe când a face cuiva plăcere, asta cel mai pârlit dintre oameni o poate face celui mai ghiftuit dintre oameni. Și asta tot timpul. În orice moment. O asemenea îndeletnicire înseamnă că mereu plecăm, mereu ajungem că, deci, mereu suntem gata pentru o nouă plecare. La fiecare din aceste scurte calătorii, trupul nostru întinerește, mintea noastră întinerește. Când executăm o acțiune, întreg trupul nostru se recompune, își dă un anumit nou chip. După ce acțiunea a reușit, dărâmăm construcția, descărcăm ce am încărcat, încărcăm la loc ce descărcăm și revenim la acel zero fiziologic de disponibilitate pentru orice nouă plecare, pentru orice nou demaraj. Această reașezare este, după părerea unanimă a psihiatrilor, izvor de asuplisare și de sănătate. Și adaug eu, căci este același lucru — izvor de tinerețe, de întinerire cotidiană.
― Poate de aceea practicați cu atâta pasiune și regularitate o mulțime de sporturi?
― Desigur. Sportul e o sursă miliardară de mici succese. O cristiană reușită, un smeci fulgerător, un craul corect făcut, te fac fericit de parc-ai fi apucat pe Dumnezeu de picior. Dar printre sporturi, cel mai interesant este gândirea, și chiar visarea.
― Cum? Visul întinerește pe om?
— Ai să rămâi paf când ți-oi spune că, în ultimii ani, neurologii au dovedit experimental că omul care nu visează moare. S-a constatat că visăm cam 30 la sută din cât dormim. Visuri pe care nu ni le aducem aminte, dar pe care aparatele encefalografice le înregistrează. S-a încercat atunci să se întrerupă aceste vise. Și s-a constatat că pacientul care dormea fără să viseze se îmbolnăvea grav și risca să moară!
— Credeți că proștii visează și ei?
― Da. Sunt convins. Căci este un excelent mijloc de a trișa. De a părea și ei deștepți, fără riscurile și responsabilitățile inteligenței.
— În fond dv. păreți a avea mai mult stimă decât ură pentru proști, de vreme ce numiți prostia o tehnică.
— Ceva mai mult Prostul poate fi uneori folositor societății. Mi-aduc aminte de ce pățea prietenul meu, Ralea, în primii noștri ani de studenție. O serie de gogomani, geloși de succesele universitare ale lui Ralea, încercau mereu să-l înfunde cu tot soiul de provocări la discuție și obiecții idioate. Cu o candoare egală, Ralea le lua în serios, zicându-și că poate nu a pus problema destul de bine. Și încerca să o dreagă. O dată, de două ori, de zece ori, cu o lăudabilă onestitate. Onestitate recompensată. Căci făcând așa, ajungea la concluzii noi, mult mai interesante decât cele de la care pornise. Și astea toate grație prostului. Neașteptat colaborator în succesele de inteligență!
(Cinema nr. 9, septembrie 1975)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: autointerviu, d.i. suchianu, despre prostie, despre succes, despre tinerete

Opinii: