REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Atracţia epicii spectaculoase


     Ambiţios, ca toate filmele lui Francisc Munteanu, Tunelul aspiră în acelaşi timp la virtuţiile filmului de aventuri şi la cele, poate mai greu de cucerit, ale cinematografului psihologic, dar rămâne de fiecare dată la jumătatea drumului.
     Dacă există o anume atracţie spre epica spectaculoasă, dacă în ţesătura întâmplărilor sunt elemente de tip poliţist: enigme, urmăriri, agentul dublu, întâlniri conspirative, îi lipsesc însă filmului câteva lucruri esenţiale: logica faptelor, dictată aici de misiunea pe care trebuie să o îndeplinească eroii (erorile sunt semnalate de cronică) şi, mai ales tensiunea, simţul suspense-ului (pătrunderea lui Serioja în tunel, percheziţia în camera luliei, între alte episoade). Când vrea să facă analiză psihologică, filmul devine strident (momentul, de pretins dramatism, în care von Keller ascultând un cântec rusesc nu-şi mai poate stăpâni nervii nu e cu nimic mai prejos de «paroxismul» exploziilor aproape clinice din Dincolo de barieră) sau cade în locuri comune, în poncif (Otto von Keller, ofiţerul german dezgustat de război şi violenţă, cititor al lui Goethe, Heine, Hölderlin — personaj neconvingător cu toate eforturile unui bun actor ca Emmeric Schäffer; lulia, cântăreaţa de bar cu visuri frânte, tristă, acceptând cu o resemnare dureroasă viaţa de local; tânărul ostaş, prâslea al grupului, adolescent sensibil cu dispoziţii lirice, care privind cerul înstelat îşi doreşte o iubită, Vega, şi căruia i-ar plăcea să i se zică Orion Nichiforovici — totul într-un dialog aşa-zis poetic, cusur mai vechi al filmelor lui Francisc Munteanu, cum bine se ştie.)
     S-a spus că Tunelul şterge amintirea pe care o lăsase acel Dincolo de barieră. Ar fi fost aşa numai dacă filmul ar fi ştiut să găsească întotdeauna vibraţia emoţionantă a finalului — celebrare plină de simplitate a unui eroism adânc.
 
(Cinema nr. 11, noiembrie 1966)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cronica de film, francisc munteanu, george littera, tunelul film

Opinii: