REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​Atenție, se filmează! Rochia albă de dantelă.


     O tânără femeie, stilistă la o fabrică de confecții, primește din partea medicilor un diagnostic sever, suferă de o boala incurabilă.
     Ca într-un vârtej, amintiri, bucurii, tristeți de o clipă, gânduri se contopesc în aceasta situație limită.
     „Rochia albă de dantelă”, un scenariu scris de D.R. Popescu, încă o probă de foc pentru regizorul Dan Pița.
     Spitalul județean Constanța. Într-un du-te-vino neîncetat, în curtea spațioasă sosesc mașinile salvare. Într-un colț mai retras strâns echipa de filmare, pregătindu-și „instrumentele de lucru”. Regizorul Dan Pița nu prea are răgazul necesar pentru a face presei „dezvăluiri complete”. Coboară grăbit câteva trepte, stabilind cu scenograful Nicolae Ularu ultimele detalii. Un hol puțin circulat „obține” rolul cabinei din teatru. Pe un scaun, actorul Claudiu Bleonț stă nemișcat „îmbătrânind” în câteva clipe cu câțiva ani. Este efectul machiajului aplicat cu îndemânare de Rodica Murenșan. Asistenta de regie aduce o bluză albă, scrobită. Face parte din costumul tânărului medic interpretat de Claudiu Bleonț. „Acest bărbat de o sinceritate vecină cu duritatea, identificat total cu profesiunea lui, este un fost coleg de liceu al eroinei principale” caracterizează scurt și concis, regizoarea secundă Jana Dochiță rolul doctorului luga. Odată „îmbătrânirea” încheiată, Claudiu Bleonț începe să măsoare cu pași mărunti culoarul repetând rolul.
     Pictorița de costume, Cătălina Ghibu își privește nemulțumită opera: parcă, totuși, din costumul bărbatului aflat în fața ei lipsește un „ce” anume, care să-I definească ca pe un șmecher. Să fie de vină dunga impecabilă a pantalonului albastru sau eleganța bluzonului închis cu multe fermoare? Până când se hotărăște „ce” și „cum” să schimbe din ținuta lui Jean, este timp să schimbăm câteva cuvinte cu interpretul, actorul Ion Haiduc, da la teatrul din Timișoara.
     „Jean aparține categoriei de personaje specifice dramaturgiei lui D R. Popescu, acele  personaje semănând teribil cu calul lui Făt-Frumos din poveste, răpciugos pe dinafară, ascunzând un suflet mare. E un șmecher, „un învârtit” la prima vedere, care adăpostește tandrețea unui suflet deosebit. Am jucat multe personaje create de D.R. Popescu, pe Nae din „Rugăciune pentru un disk-jockey”, Ulă din „Mormântul călărețului avar”, Dobromir din „Dalbul pribeag strigoi” (rol care i-a adus actorului Ion Haiduc). Premiul ATM pentru interpretare masculină) Jean înseamnă pentru mine și bucurie colaborării cu regizorul Dan Pița”.
     Se va filma scene întâlnirii-înfruntare între doctorul Iuga (Claudiu Bleonț) și Jean (Ion Haiduc), iar decorul obișnuit al spitalului se completează cu medici, asistente medicale (printre ei îi recunoaștem pe actorii Mircea Constantinescu și Carmen Enea-Biji). Se repetă de zor textul scenariului. Se fac retușuri. Se filmează?
     „Nu încă, așteptăm coborârea soarelui” apreciază autorul imaginii, operatorul Călin Ghibu.
     Vânt, Ia mare, soarele nu se prea grăbește să apună înainte de ore 20, așa că este timp suficient să se monteze un travling lung, lung de vreo 30 de metri. Claudiu Bleonț poate să repete de mai multe ori întâlnirea prevăzută în scenariu, iar Ion Haiduc să schimbe vreo două perechi de pantaloni și trei cămăși, până când autoarea costumelor să se declare mulțumită.
     Cadrul se pregătește cu multa atenție să fără grabă. Dan Pița este extrem de minuțios, iar operatorul secund, Elena Cotiga, preia conștiincios fiecare precizare.
     Încetul cu încetul, soarele își stinge văpaia, începe filmarea.
     „Rochia albă de dantelă”, un film cu un subiect inspirat din actualitate, reunind în rolurile principale actorii: Diana Gheorghian, Andrei Finți, Alexandru Repan, Claudiu Bleonț, Ion Haiduc ș.a.
(Cinema nr. 9, septembrie 1988)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: claudiu bleont, dan pita, dumitru radu popescu, ileana pernes danalache, pe platouri, rochia alba de dantela film

Opinii: