REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​Anticronica


     Opinia autorului
     Când scriu aceste rânduri știu că aici, la stânga, la dreapta, aici undeva aproape, sunt deja culese și tipărite gândurile cronicarului. Dacă ar fi scrise de D.I. Suchianu ar fi trei sferturi despre București, istorie veche și nouă, despre filme cunoscute, despre sec­vențe memorabile și, undeva, la sfârșit, s-ar fi apropiat de filmul meu, comparându-mă și făcându-mă să roșesc de ciudă, să-mi stâr­nească ambițiile; dacă ar fi scrise de Catrinel Oproiu știu cum ar suna, ar avea cuvinte ale căror vocale s-ar pronunța cu ritm întârziat, ar descoperi lucruri frumoase în film, poate chiar m-ar lăuda, dar, orice ar scrie, la urmă ar adăuga propozițiunea care îi este dragă: regretă că nu fac desene animate...; dacă ar fi scrise de... Dar îmi vine să părăsesc și regi­zor, și scenarist și să mă alătur taberei de cronicari și, zău că de aici filmul se vede alt­fel.
     Întâi mi-aș întreba conștiința dacă filmul mi-a plăcut sau nu mi-a plăcut, dacă am stat pe ghimpi sau m-am gândit aiurea în timpul proiecției, aș controla punctul meu de vedere cu al spectatorilor și aș spune: merge; poate titlul, O zi la București, ar fi trebuit să fie mai atrăgător, mai aproape de subiectul filmului.
     Care subiect? Abia la sfârșit, când prietena Aniței se pocnește peste frunte, atunci abia mi-am dat seama că are un subiect! Mi-aduc aminte că în timpul filmului l-am văzut pe au­tor lucrând la scenariu... cert că nu s-a inspi­rat din Shakespeare: — O bucureșteancă vine la București ca să verifice fidelitatea lo­godnicului ei și... vrând să verifice înseamnă că bănuiește, bănuind exagerează și, astfel umflat, balonul se sparge, pentru că... de vină-i dragostea. Restul e numai muzică și dans.
     Stau și privesc în gol, degetul l-am uitat apăsat pe o literă la mașina de scris, mă în­treb: ce vor scrie colegii? Cum aș putea să scriu eu ca să pot să fiu mai original, să observ ceva ce poate scăpă celorlalți. Am văzut oare tot, nu mi-a scăpat nimic? Aș vrea să scriu măcar o frază pe care sa n-o poată uita cititorul.
     Aș scrie poate despre felul cum a fost mat planul doi, decorul, și nu știu de ce îmi vine să subliniez că, de fapt, în filmul acesta planul doi este prim plan.
     Mi-e greu să fac o cronică adevărată — poate n-am răbdare — îmi vine s-o copiez pe Catrinel: „Mai multe desene animate!”
(Cinema nr. 5, mai 1987)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: ion popescu gopo, o zi la bucuresti film, opinia autorului

Opinii: