Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Anim’est 2017 – The Comics Edition


     Toamna aceasta aduce o nouă ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Anim’est (29 septembrie – 8 octombrie, București), singurul festival autohton dedicat exclusiv filmului de animație. Ediția cu numărul 12 vine cu o temă specială, The Comics Edition, celebrând una dintre cele mai semnificative și constante surse de inspirație pentru filmul de animație, benzile desenate.
     Dave Cooper, invitatul special al festivalului anul acesta, este și cel care semnează și afișul ediției Anim’est 2017, intitulat Raluca Descends on Bucharest. Canadianul Dave Cooper, unul dintre cei mai apreciați artiști de benzi desenate, și-a început activitatea în anii ’90 ca ilustrator de benzi desenate underground pentru Fantagraphics. Ulterior a  devenit cunoscut pentru picturile sale în ulei, populate de personaje feminine bizare, care sfidează convențiile, și pentru contribuțiile sale în animație – este unul dintre principalii desenatori ai sitcomului american Futurama, premiat cu Emmy, și co-creatorul serialului animat Pig Goats Banana Cricket, difuzat de Nickelodeon. Dave Cooper va face parte din juriul competițiilor de scurtmetraj internațional și film studențesc și va aduce la București o expoziție a lucrărilor sale, expresie a unui univers personal, precum și cea mai recentă carte a sa, Ripple, pentru care va fi organizată și o sesiune specială de autografe. Cel mai recent scurtmetraj de animație realizat după benzile desenate ale lui Cooper și regizat de Rune Spaans, The Absence of Eddy Table, va putea fi văzut, de asemenea, în cadrul uneia dintre cele mai așteptate nopți tematice ale festivalului, Creepy Animation Night.
     Pe toată durata ediției din acest an vor fi proiectate câteva dintre cele mai îndrăgite lungmetraje de animație realizate după benzi desenate: Persepolis, Tintin et le temple du soleil / Tintin and the Temple of the Sun și Chico & Rita.
     Anim’est 2017 debutează pe 29 septembrie, cu lungmetrajul de animație Loving Vincent (regia Dorota Kobiela și Hugh Welchman), care are la bază viața și moartea stranie a unuia dintre cei mai apreciați artiști moderni. Filmul a presupus un efort considerabil. Inițial, au fost realizate filmări reale, cu actori, apoi fiecare dintre cele 62.450 de cadre a fost pictat manual în ulei. Ulterior, animația a fost realizată în rotoscopie, produsul final fiind o îmbinare între filmări live-action și pictură. La film au lucrat 125 de pictori din lumea întreagă, în studiouri din Polonia și Grecia, iar filmările au avut loc în Londra și Wroclaw. Timp de un an, echipa de pictori și animatori au reconstituit opera lui Van Gogh în formă cinematografică.
     Cea de-a doisprezecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est va avea loc în perioada 29 septembrie - 8 octombrie 2017 la Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco, Centrul CINETic, Expirat Halele Carol și Apollo111.
     Detalii: www.animest.ro
(31.08.2017)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: animest 2017, benzi desenate, dave cooper, festival de film de animatie bucuresti, loving vincent film

Opinii: