Ana Ularu are rolul principal în scurtmetrajul L1-L5, filmul de debut al regizoarei Letiţia Roşculeţ, prezentat la Festivalul Anonimul.
Povestea unei tinere care învaţă să trăiască altfel în urma unui accident grav de maşină este bazată pe experienţa reală a regizoarei, care mărturiseşte că a făcut „un film despre adaptare, ca proces suprem al supravieţuirii”. Filmul a fost proiectat anul acesta la Festivalul de Film de la Cannes – Short Film Corner şi la Festivalul Anonimul. Ana Ularu a participat la vizionarea din 14 august, la Arena Verde Stop. „L1-L5 m-a atras în primul rând prin povestea emoţionantă şi optimistă, prin forţa personajului de a supravieţui, de a nu-şi accepta soarta potrivnică. E un film făcut cu drag, alături de o regizoare curajoasă, căreia îi mulţumesc”, spune Ana Ularu. Astă-seară, 15 august, Ana joacă alături de Istvan Teglas în piesa „În Parc”, un spectacol de Radu Iacoban, la Godot Café-Teatru.