Amintiri din tranziție, regizat de Marin Cumatrenco și scris de Adrian Ionescu, prezintă o (re)întâlnire neașteptat-neplăcută în lift, în zori de zi, între doi foști vecini, foști prieteni, foști tranziționari, ca să
zic așa. Bărbații, interpretați într-un contre-emploi surprinzător de proaspăt de
Cristi Iacob și
Constantin Florescu, rămân blocați între cei patru pereți înguști, iar „carcera” dă naștere unei apropieri forțate, așteptată parcă de secole. Cu acest prilej, tot felul de făcute și nefăcute ies la iveală.
Cei doi băgaseră în anii ’90 bani la Caritas, cea mai devastatoare schemă piramidală din România, care în momentul dispariției, în ’94, avea datorii către deponenți de aproximativ 450 de milioane de dolari (888 de milioane de dolari dacă ajustăm la rata inflației actuale). Unul a știut când să scoată, celălalt n-a primit vestea. Primul a trecut bine prin tranziție (motivul pentru care a ieșit din casă cu noaptea-n cap, e că îi țipa alarma la mașină), celălalt se scaldă într-o baltă de precaritate amară (a ieșit să dea la pește). Semnele condițiilor lor de clasă sunt prezente în Amintiri din tranziție pe două planuri. În primul rând, la nivel materialist, prin posesiile lor: haine, mașini, afaceri, obiecte de consum ș.a. Iar în al doilea rând, prin manifestarea comportamentelor, ticurilor și obiceiurilor lor sociale sau (a)sociale clădite, în cazul primului, ca mecanism de înlăturare a criticilor celor mai puțin norocoși, iar în cazul celui de-al doilea, ca sfidare a celor înstăriți și atac social pasiv la adresa propriei sale condiții.
E de-a dreptul încântător stilul comic practicat aici de scenaristul Adrian Ionescu. Un refuz al comediei de dragul comediei, replici mucalit-mustăcite și atacuri prin pusee de vulgaritate în care nici ei nu cred. Violența, drama care nu se lasă în patetic, planează asupra acestor doi bărbați, ale căror crize de vârstă mijlocie vor trece neobservate, înăbușite de nevoile imediate ale vieților lor, care în ciuda aparentelor diferențe, sunt mai apropiate decât le-ar plăcea lor să creadă.
Emil Vasilache,
cinepub.ro)
