REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Alter-Native 2016 – un program dedicat filmelor maghiare


     Cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Scurtmetraj Alter-Native se desfășoară în perioada 2-6 noiembrie, la Tîrgu-Mureș, aducând, pe lângă scurtmetrajele din competiție, și o selecție de lungmetraje recente din Ungaria.
     În competiția de scurtmetraje au fost selectate 5 producții românești: 4:15 PM Sfârșitul lumii (regia Gabi Virginia Şarga, Cătălin Rotaru), Pentru Ana. Cu drag, Moş Crăciun (regia Mirona Radu), O noapte în Tokoriki (regia Roxana Stroe), Te mai uiți și  la om (regia Ana-Maria Comănescu) și km73 (regia Radu Ghelbereu, coproducție Marea Britanie-România).
     Prima zi a festivalului coincide cu aniversarea a 60 de ani de la înăbuşirea revoluţiei din 1956 din Ungaria. Programul de miercuri comemorează aceste evenimente. Astfel, vor putea fi văzute filmul din 1986 al lui Gárdos Péter, Tuse convulsivă, precum și  Domnul profesor Hannibal (regia Fábri Zoltán) și Iubire (regia de Makk Károly).
     Pe 2 noiembrie va rula Născută miercuri, debutul în lungmetraj al regizoarei Lili Horváth, despre o mamă adolescentă care încearcă să recâștige custodia fiului ei de patru ani.
     Joi, 3 noiembrie, vor fi proiectate filmele membrilor juriului Alter-Native: Minotaur (regia Tolnai Szabolcs) şi Aproape toate sufletele de-aici (regia Igor & Ivan Buharov).
     Mama și toți țăcăniții din familie (regia Fekete Ibolya) și Nu vă dați pantofii jos (regia Hajdu Szabolcs) sunt programate pentru sâmbătă, 5 noiembrie. Gândește-te la mine (regia Kern András) închide seria filmelor maghiare a festivalului.
     Detalii: Alternativeiff.ro
(12.10.2016)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alter-native 2016, festival de scurtmetraj tirgu mures, filme maghiare, scurtmetraje romanesti

Opinii: