„Alo, aterizează străbunica” – cronică TV

     Serialul TV a răsădit în casele noastre curiozitatea pentru ograda vecinului, interesul pentru familiile altora, dilatat, ca o saga interminabilă, în săptămâni de amuzamente şi temeri ce pigmentează monotonia noastră cea de toate serile. De la o nevastă «vrăjitoare» călătorind pe o coadă de mătură ca să-şi rezolve cumpărăturile, până la una mai terestră refuzând să joace jocul Ewingilor miliardari, niciun impas domestic, nicio furtună conjugală sau extra n-a rămas ascunsă ochilor noştri doritori de ambuteiaj casnic la alţii, ca să ne mai liniştim în propriile cămine. Poate de aceea ni se pare atât de familiară Străbunica... care se aventurează la Scala în plină caniculă, aterizând nu pe o coadă de mătură, ci pe o macara-turn, autoritară şi inventivă şi când pune pe urmele străne­potului un agent de multi-pol şi când de­pune mărturie împotriva lui, ca să-i salveze căsnicia ameninţată de juna pentru care cota alpină e mai puţin îmbietoare decât cota-parte din chenzina economistului-şef la ICPMN, gata să-şi părăsească nevasta şi copiii ca s-o însoţească pe Micky în escapadele ei dansant-sezoniere. Subiect clasic de căsnicie modernă intrată la apă, cu nevasta care se speteşte cărând plase într-un bloc cu liftul defect dar fericită când îi aduce la pat micul dejun soţului proaspăt aterizat din escapadă, nu ca Sue Ellen care nu înţelege nevoia de compensaţie a bie­tului J.R. după o zi istovitoare de afaceri... Optică diferită, dar oricum acelaşi nor ameninţă şi clanul Ewingilor ca şi pe cel al Ioneştilor, prezidat de o străbunică de Satu-Mare, capabilă să se lanseze pe ringul discotecii ori într-o pledoarie pasionantă, dacă interesele familiei o cer cu insistenţă.
     Subiect gras de comedie — neapărat groasă? — aceasta-i întrebarea dacă-ţi mai arde să te lansezi în speculaţii critice la 36° Celsius, acasă, sub jaluzele. Şi dacă te-ai lansa mai pe răcoare, argumentele ar fi oare mai viforoase, mai puţin lichefiate ca în acest sezon amorţit pentru sălile bucu­reştene, înviorat doar de premierele lito­ral-montane?
     Rodica Padina a scris o comedie după tipicul bine ştiut; originală era doar «Străby» care, la 75 de ani, îşi face micul maraton în jurul grădinii, ridică greutăţi (dar nu plase, e hipertensivă!), cunoaşte temeinic biografiile celebre şi câteva dictoane care-i menţin forma spirituală. Filmul a împins-o uşurel în planul doi, atacând în forte-forti­ssimo partea liric-dramatică a unui scena­riu ce-şi cerea dreptul şi la un comic mai nuanţat psihologic. Nu zic scutit de riscurile îngroşării, dar putând evita, sub o baghetă mai încercată, capcanele estradistic-tele­vizistice, ca şi pe cele melo-dramolistice. Dar Nicolae Corjos şi-a amintit de Ora zero şi a preluat câteva note încercate acolo. Note mai bune, cum era ambianţa realistă degajat filmată a oraşuIui — filmată de data aceasta de către Mihai Popescu, dar şi note mai artificiale, ca înclinaţia lui spre lacrimonadă. Din acest amestec n-a prea ieşit exact ce trebuie, nici pentru sezonul obişnuit, nici pentru cel estival cu o anume cotă peste nivelul mării. Poate se râde — e o chestiune de gust şi disponibilitate — dar după nişte mari eforturi actoriceşti, cu o mimică excesivă şi o vervă cam forţată care, sub tirul unor replici tip pilulă tele-estra­distică (vezi «numerele» solicitantei, ale detectivului inter-polistic sau ale lui madam Maria) trag cam spre periferic comedioara noastră.
     Actori care au descoperit cu încântare fil­mul, ca Mimi Enăceanu în ofertantul rol al străbunicii, ori au descoperit comedia de situaţie ca Adela Mărculescu — sunt mai rezervaţi cu tehnica efectelor. În schimb, cei care o practică mai des, şi cu un succes care îi duce spre repetare (Sebastian Pa­paiani, Nicu Constantin, Tamara Buciu­ceanu, Coca Andronescu, Ileana Stana lonescu) îşi cam întrec măsura. Or, înainte de toate, comicul e măsură. Măsură de aur, chiar când intenţia e să aducă haz-haz şi money-money pentru vacanţele de vară.