În spatele acestei seninătăți continuă să gândească film, Maestrul! Domnia Sa ne învață: „Să nu râdeți prea tare; asta face riduri...” Și are dreptate. Fața Maestrului la 86 de ani este neridată.
Prezența sa în filmul românesc a fost de bun augur pentru evoluția și impunerea acestui gen de creație la noi în țară și peste hotare. Atunci când vorbește de profesie o leagă, în mod firesc, de har, de vocație, de talent, de profesionalism. Arta i se pare deschisă numai pentru cei care au ceva de comunicat.
Rigoarea artistică și disciplina sunt — zice — două componente esențiale ale muncii regizorale. A reușit sa rămână vertical în viață și în creație. Nu se consideră un pensionar; continua să lucreze. Îmi vorbește de un scenariu după D.D. Pătrășcanu și, mai ales, de altul inspirat din viața lui Leonard — prințul operetei românești.
Citatele din scenariu sunt strălucit interpretate de regizorul-actor. — „Știi că am făcut și poezii?”. Și versurile pe care le rostește curg cursiv, cu o mare încărcătură de umor și ironie. Ca un desăvârșit actor atunci când recită, înalță versul în zona expresivității, cu o muzicalitate firească și cu un sens precis. Îi urmăresc fiecare vers, amuzat de conținutul neașteptat, învăluit cu un umor disimulat. Nota ușor frivolă, mă face să cred că versurile puteau constitui foarte bune texte pentru muzica ușoară.
„Aveam o voce foarte frumoasă și mă gândeam să devin cântăreț.” ÎI cred pentru că simt muzicalitatea rostirii sale și caracterul melodios al frazării artistice. Maestrul poate să reînvie oricând murmurul unor melodii de odinioară.
„În clasa a IV-a primară am fost și premiat la desen. Făceam toate desenele colegilor mei din clasa. Hai să-ți arăt câteva desene”. Într-un bloc mic de desen sunt păstrate mai multe portrete surprinse din profil, caricaturizate cu blândețe.
— „Multă vreme am făcut caricaturi ale actorilor, pentru gazete. lată câteva din ele”. Privesc un album în care sunt păstrate portretele unor actori în vogă din perioada 1930-1940. Linia este decisă, caracterul surprins în esența sa, fără înflorituri inutile. Desenul este frumos elegant, cursiv. „Am avut și expoziție de caricatură în sala „Mozart” (în actualul local al magazinului „Romanța” de pe calea Victoriei). „Am fost și actor la Teatrul Național din Iași.”
Faptul că Jean Georgescu este un talent polivalent îmi dezvăluie ceva din misterul artei sale. Deci: poet, actor, cântăreț, caricaturist, regizor. Faptul că Jean Georgescu desenează îmi reconfirmă o veche teorie a mea despre marii regizori care au fost, mai desenatori, oameni care mânuiau cu ușurință linia și compuneau cu fantezie un desen. Așa se explică obsesia perfecțiunii cadrului, atenția acordată decorului, obiectelor, detaliilor în filmele sale. Privesc mâinile Maestrului; neobișnuit de expresive ele continuă să vorbească cu fiecare gest.
Monologul său, subliniat, pe alocuri, cu fine mișcări ale unor degete active, inteligente, dezvăluie un sens, accentuează o idee... Încordat, Adrian Gheorghe expune cadru după cadru, fixând, pentru eternitate, imagini ale Maestrului și ale mâinilor sale.
Între timp, prin ușa deschisă a balconului, observ un porumbel care planează și începe să ciugulească bucățele de pâine. Maestru spune:
„E blând, mănâncă din palmă.”
Am notat tot ce-a zis, dar o parte din notițele reconstituite le-am rătăcit printre radiografiile și materialele pregătite pentru un congres de soția mea. În lipsa unor detalii infinitezimale rămâne o frumoasă amintire globală. Întâlnirea unui artist exemplar.
