Pentru crimele morale nu există cod penal, deși consecințele lor pot fi la fel de grave ca și gestul aducător de moarte. Pentru crimele morale nu există decât răscumpărarea față de cel lezat.
S-a răscumpărat oare cinematografia noastră pentru prejudiciul de a le fi răpit celor mai bune actrițe ale noastre dreptul la mari creații pe ecran? S-au răscumpărat oare regizorii noștri, pentru că, în loc să aibă încredere în valorile deja consacrate, au tot alergat după speranțe noi? Și măcar dacă ar fi descoperit adevărate staruri și nu doar palide steluțe căzătoare... Că, pentru roluri de adolescente, era firesc să se apeleze la neprofesioniste, am înțeles (deși și aici s-ar fi cuvenit mai mult discernământ întrucât, cu excepția cazului fericit al
Irinei Gărdescu, rezultatele au fost deplorabile). N-am mai înțeles însă de ce pentru partituri de anvergură, ca în
Domnișoara Nastasia, Străzile au amintiri sau
Neamul Șoimăreștilor a trebuit să asistăm crispați la debuturi căznite, în timp ce actrițe ca
Margareta Pogonat,
Ioana Bulcă,
Dana Comnea, ca să nu cităm decât câteva nume, așteptau cuminți ca cineaștii să-și aducă aminte de existența lor.
Că, pentru străbunele noastre din
Dacii și
Columna, a fost nevoie de participarea unor vedete de pe alte meleaguri, am înțeles; coproducția obligă. N-am mai înțeles însă de ce apriga Vitoria Lipan a trebuit să fie întruchipată de o actriță de alt neam, când la noi erau atâtea excelente candidate, dacă ar fi să ne gândim doar la
Olga Tudorache.
Dar comedia? Oare cât a trecut de la
Alo, ați greșit numărul!? și de câte ori le-am mai văzut pe
Rodica Tapalagă și pe
Stela Popescu? Dar pe
Vasilica Tastaman sau
Draga Olteanu, care ar merita fiecare în parte un film anume scris pentru ele? Și pentru că a venit vorba, oare câți scenariști și-au gândit vreodată proiectele în funcție de o interpretă anume? E drept de la o vreme au apărut semne îmbucurătoare.
Silvia Popovici a avut noroc cu
Malvina Urșianu,
Irina Petrescu cu
Lucian Pintilie, Margareta Pogonat cu Petru Popescu (nu este de-a dreptul ciudat că a trebuit să vină un tânăr debutant ca să demonstreze că despre femeia zilelor noastre se pot scrie povești tulburătoare, autentice?). Totuși, privite în ansamblu, filmele românești continuă să nu acorde personajelor feminine decât un rol auxiliar, decorativ, aș spune. Simplificând, iată care sunt cele două ipostaze fundamentale ale femeii pe ecranul românesc: grațioase siluete unduitoare printre personajele masculine, care se ocupă cu îndeletniciri serioase, sau, dimpotrivă, vajnice gospodine care traversează întreg filmul spălând vase sau așteptând și strângând masa.
Am văzut zilele trecute
Un comisar acuză și m-a frapat absența totală a personajelor feminine. Nu am să-I acuz pe regizor de misoginie. Dimpotrivă. Mi se pare mai cinstit să faci un film fără prezențe feminine, decât să le acorzi un rol convențional în cadrul acțiunii.
Tot zilele trecute am revăzut-o pe Ioana Bulcă în
Moara cu noroc. Și am sperat ca drama ei și a colegelor ei de generație nu se mai repete. Să nu mai treacă 15 ani între două mari roluri.