​Actorii, viața și dragostea

     Interpreți și roluri
     Ca în toate filmele ce pot fi citite și ca o poveste a prieteniei și a solidarității dintre doi bărbați, armonia dar și insolitul cuplului acto­ricesc capătă greutatea unei adevărate pietre de încercare. Farmecul și puterea unui astfel de duo nu se află atât în forțele lor reunite (uneori două genii se pot anula reciproc), cât și în imprevizibilul omenești dintre indivizi ce par a veni din direcții diferite și care în mod cert au trăit experiențe ce nu seamănă între ele. În această privință, ce poate fi mai străin de nonșalanța extrava­ganta a lui Gheorghe Visu, interpretul lui Sarca din Să mori rănit din dragoste de viață decât aerul suav-năuc, cu expresă trimitere haroldlloydiană, al lui Claudiu Bleonț al cărui erou se numește, tocmai pentru că e răsă­rit din lumea cărților, Horațiu?
     Dacă la nivelul dramaturgiei, al oricărei dramaturgii, este lesne de ghicit că acțiunea va fi dusă în apate de ei, revine actorilor-și desigur regizorului care a creat situațiile res­pective — meritul conotațiilor afective ce transformă o întâlnire necesară într-o fraterni­tate a sufletelor. Să privim atent prima apari­ție a lui Visu în acel ochi de geam, în sec­vența încercării lăutarului de a lega melodia ,,Prin fumul de țigară”. Horațiu o îngână ne­deslușit, fals, Sarca se ivește, salvator, la mo­mentul potrivit, ca o prefigurare a spiritului protector și iute aflător de soluții. Întreaga evoluție a relației dintre cei doi băieți va sta sub semnul dorinței de ocrotire reciprocă, în­trucât și blândul, stângaciul Horațiu, va ști, atunci când va fi nevoie, să acționeze eficace pentru salvarea tovarășului. De altfel, inteli­gența artistică a lui Claudiu Bleonț îl conduce către refuzul contrazicerii obstinate a tipului obișnuit al „omului de acțiune”: ambiția lui nu este să clatine modele, ci să impună și altele. Este limpede că eroul său se simte, printre idei, la el acasă (a se vedea si­guranța cu care își prezintă planul desenat al acțiunii), dar este atât de limpede că el se va îndrepta către moarte fără nici „o lonjă de si­guranță”. Vorbele aparținând lui Sarca erau, desigur, felul lui de a-și persifla propriul cu­raj — și Gheorghe Visu descoperă tot timpul noi chipuri ale jocului de-a v-ați ascunselea — pentru că, dacă ar fi trebuit, nu ar fi pre­getat să fie, până în ultima clipă, alături de prietenul său.
     O apariție întru totul memorabilă realizează și Marcel Iureș, pe care Mircea Veroiu l-a is­pitit cu șansa despărțirii de o anumită poză romantică. O compoziție studiată și suprave­gheată în toate articulațiile sale, aducând, prin glacialitate, lentoare, străvezime teri­fiantă premoniția morții, indică un actor al multor deschideri.