REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​Actori, roluri și destine


     Am regăsit de curând „Caietele regăsite” ale lui Titus Popovici. Eugen Todoran le dramatizase (de fapt, le scenarizase) cu mai mulți ani în urmă. Le-a pus în pagină cinematografică, iar micul ecran le-a reprogramat de curând, și bine a făcut. Unii I-ar numi destin s-a intitulat scenarizarea după „Caietele regăsite” ale lui Titus Popovici. Este vorba despre multe în textul originar. Despre „vremea în care oamenii cinstiți nu vor mai fi prudenți în fața adevărului”, despre faptul că „trăim într-o societate în care adevărul învinge chiar și atunci când cei care se bat pentru el nu știu cum s-o facă”, despre „agresivitatea oamenilor slabi”, despre veșnica luptă dintre vechi și nou, care dobândește, în fiecare etapă a dezvoltării sociale, alte particularități, alte trăsături distinctive, deși rămâne, oricum ai lua-o și oricând s-ar petrece, un conflict iremediabil. Este vorba în piesă despre oamenii care știu să-și asume destinul, o categorie umană de mare însemnătate în viața oricărei colectivități, mai mici sau mai mari, o categorie umană de care depind destinele multora. În prim-planul conflictului sunt aduse câteva personaje „emblematice”. Întâi, o femeie-deputat, doctoriță, căreia nimic din ceea ce se petrece în jurul ei nu-i este indiferent, pentru care „adevărul” și „dreptatea” nu sunt niște abstracțiuni, ci niște obiective care pot da sens și scop vieții. Unii numesc excentricitate persuasiunea cu care doctorița-deputat își asumă destinul, încercând să se apropie permanent de oamenii din jur, pentru a le pătrunde tainele sufletului, grijile ascunse cu grijă, aspirațiile nerostite. „Plec pentru totdeauna” o amenința fiica ei, Eugenia Augusta, excedata de „toanele” mamei. „Și când te întorci?” o întreabă mama, cu calm olimpian știind de partea cui este adevărul și cunoscându-și bine îndatoririle sociale, ba chiar și pe cele materne. Un al doilea destin din „piesa” lui Titus Popovici este acela al unui tânăr muncitor, inventator, care întâmpina tot felul de greutăți birocratice în ducerea la capăt a intențiilor sale, în punerea în practică a ideilor sale tehnice. Tânărul nostru este încă „crud”, nu prea are uzanța vieții, este dintre aceia care se aruncă cu capul înainte când trebuie, ba chiar și când nu trebuie, dar de aceea, tocmai de aceea, are o anume frumusețe morală „imaculată”, pentru care Titus Popovici și-a regăsit, de fapt, caietele rătăcite din tinerețe. Tânărul are și o „logodnică”, cu care, de asemenea, nu prea știe să se poarte, și care știe să-l „pedepsească”, în consecință. În stilul ei, foarte aspru: „de azi încolo poți să mă chemi oricând la cinematograf, poate să fie filmul oricât de bun, eu n-am se vin”. Și mai este în piesă, în sfârșit, un „Banciu” care sub cele mar principiale vorbe și gesturi din lume, ascunde tare morale dintre acelea care nu mai au ce căuta printre noi; un Banciu la care se opresc ideile novatoare, un Banciu care „știe să se poarte” (spre deosebire de „excentricii” din jurul lui), un Banciu „om de lume”, descurcăreț și amabil, până la probele contrarii, dure și necesare. Piesa stabilește „racorduri” cu momente din trecutul personajelor, tocmai pentru a evidenția durata trăinicia conceptelor morale. Spectacolul lui Eugen Todoran este gândit cinematografic, are „aderența la public”, tocmai pentru că accentele sunt puse pe momentele esențiale (psihologice și etice) din destinul personajelor aduse pe ecran. Actori buni, în roluri vii, colorate: Ileana Predescu își înfățișează personajul cu umor și tandrețe, Constantin Cojocaru are un aer de foarte prielnic pentru punerea în valoare a particularităților temperamentale ale tânărului muncitor, foarte bun este George Motoi, în rolul lui Banciu, într-o compoziție echilibrată, de mare firesc. Mai joacă în spectacol — printre alții — Rodica Mandache (logodnica eroului), cu un farmec irezistibil; pe Ștelan Radoff îl regăsim într-un rol de om copleșit de grijile vieții, și îl mai regăsim printre noi, calm, bun, chibzuit si așezat, pe Cornel Coman, ca și cum nimica nu s-ar fi întâmplat de la primul spectacol cu „Caietele regăsite”...
(Cinema 4, aprilie 1986)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: calin caliman, titus popovici, unii l-ar numi destin

Opinii: