REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​„Acțiunea Zuzuc” – cronica de film (1)


     Un policier... pentru copii.
     Trebuie consemnat, dacapo, că Acțiunea Zuzuc are succes la publicul de zuzuci, ceea ce nu e nici mult, nici puțin. E totul! Un film pentru copii, care să placă mai ales părinților sau cronicarilor, e un nonsens. Unitatea de măsură, în acest caz, rămâne una singură: reacția unei săli pline ochi de copii. Datoria cronicarului nu mai este, cred — de aste dăți — să-și expună în primul rând propriul punct de vedere, ci să încerce să (re)intre pe lungi­mea de unda a unei alte vârste, a unui alt tă­râm, mai exact să-și bată capul: „ce le-o fi plăcând atâta copiilor?!”...
     Dacă, să zicem, criticului i s-ar părea, de pildă, că într-un loc s-ar „simți platoul”, sau că, în alt loc, o secvență ar fi disproporțio­nată, sau că faptele s-ar cantona în zona anecdoticii, fără să urce la semnificația artis­tică, sau că produsul în ansamblu ar sugera confortul unui bloc tip din prefabricate... nimic din toate astea în capul copilului!... Chiar, „ce le-or fi plăcând copiilor?”
     Copiilor le place — bănuiesc — „ce poves­tește filmul” (scenariul: Aurora Icsari și Mihai Opriș). Un băiat de vreo 12 ani, supranumit Zuzuc, care intenționează să facă ocolul Pământului și care, până una alta, pleacă în Delta fără să-și ceara voie, împreună cu un prieten, cu o barcă și cu un cort — iată un personaj care merge direct la inima oricărui coleg de generație.
     Copiilor le mai place — bănuiesc — și „cum povestește filmul” (regia: Gheorghe Naghi). Filmul povestește „complice”. (Cu cine? cu Zuzuc, cu cine!) Ideea de complici­tate e cheița de aur a filmului; ea îi declan­șează mecanismul, de la prima secvență, mama disperata îl primește pe „tovarășul căpitan” însărcinat cu regăsirea lui Zuzuc și îi prezintă „camera copilului”. Evrika! Portretul lui Zuzuc atârnă dominator pe perete, trimițând explicit la Napoleon. Față de aerul „stas” din restul apartamentului, camera lui Zuzuc e o adevărată insulă misterioasă, dotată, printre altele, cu un acvariu luminescent și cu un gramofon cu pâlnie, hârâind înduioșător, în vers de romanță: „A fost odată un puștiu­lică”... Așadar, din start, din aer, din decor (autor: Guță Știrbu), spectatorul-coleg de­duce, dacă nu superioritatea zdrobitoare a Zuzuc, atunci măcar superioritatea. În ace­eași clipa, „nenea milițianu” dă peste jurnalul lui Zuzuc, îl deschide și citește pe prima pagină: „Acest jurnal este secret. Cine îl citește este un măgar”. După care — complicitatea! — întregul film se va baza tocmai pe această „măgărie”, pe vizualizarea (imaginea: Gabriel Cobasnian), pe montarea (montajul: Elena Pașca), pe descifrarea și interpretarea pagini­lor acestui jurnal.
     Copiilor le mai plac — bănuiesc — și acto­rii. Mama lui Zuzuc, femeia-singură-ca­re-vrea-să-și-refacă-viața — capătă tandrețea Cristinei Deleanu. „Urmăritorul” lui Zuzuc, „nenea milițianu” nonconformist care-I caută în Deltă... cu elicopterul, și care recunoaște ca „părinții și nevestele nu pot să înțeleagă că omul mai are nevoie de liniște și de o un­diță”, capătă aerul ghiduș-bonom al lui Ovidiu Moldovan. Vecinul lui Zuzuc, cusurgiu și reclamagiu, capătă fața — și ce față! — a lui Hamdi Cerchez. Posibilul viitor tătic al lui Zu­zuc capătă sportivitatea cu mustață a lui Eu­sebiu Ștefănescu. Inflexibila dirigintă a lui Zuzuc capătă siguranța Adelei Mărculescu. Flexibila profesoară de fizica a lui Zuzuc, zisă „Tizicuța”, capătă inteligența Marioarei Ste­rian. Bunica lui Zuzuc capătă blânda distincție a Corinei Constantinescu. Profesorul de sport al lui Zuzuc capătă aiureala simpatică a lui Horațiu Mălăele. Dar Zuzuc? Zuzuc e atât de Zuzuc încât pare greu de crezut că poate să poarte și alt nume (Andrei Duban). Zuzuc le place — bănuiesc — spectatorilor-colegi, nu atât pentru dragălășenia-i veselă și cva­si-dolofana la care „se sensibilizează” în ge­nere spectatorii adulți, cât pentru prestanța lui, fie și miniaturală (Zuzuc recepționează o palma ca pe un apocalips), pentru „orizontul” lui: Zuzuc știe să monteze în hol un aparat de fotografiat care, când intră cineva, se de­clanșează automat, dar mai știe și ce înseamnă un flirt și o vișina din vișinată...
     Copiilor le mai place — bănuiesc — tonul filmului. Un ton pururi stenic, chiar dacă în­văluie uneori și lucruri deprimante (în paran­teză fie spus, regizorul a relatat, la conferința de presă, ca această „optică tonifiantă” a fost unul din principalele motive ale cuceririi me­daliei de argint la recentul Festival al filmului pentru copii de la Tomar — Portugalia).
     În fine, copiilor le place — bănuiesc — și finalul: întorși acasă, „nenea milițianu” îl in­vită pe Zuzuc la o partidă de pescuit, la „un pescuit mare de tot”, la care peștele n-a prea tras... „Dar parcă peștele contează?”, con­chide Zuzuc, în baza ideii că atâta timp cât pe lumea asta mai există pescuitul, s-ar putea spune că totul e în ordine. 
(Cinema nr. 5, mai 1984)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: actiunea zuzuc film, aurora icsari, cronica de film, eugenia voda, gheorghe naghi

Opinii: