Cea mai importantă manifestare cinematografică dedicată producțiilor de dans, ajunsă la cea de-a III–a ediție, Bucharest International Dance Film Festival va avea loc în perioada 7-10 septembrie 2017.

BIDFF 2017 se va desfășura la Cinema „Elvira Popesco”, Centrul Național al Dansului București, Muzeul Național de Artă Contemporană. În plus, păstrând tradiția, organizatorii pregătesc o serie de evenimente în spații necovenționale din capitală, precum URBANINC sau Gallery.
Din programul festivalului nu vor lipsi cele mai recente producții cinematografice de scurt și lungmetraj, conferințe sau
masterclass-uri.
Tema ediției din acest an,
The Age of the Strange, își propune o întoarcere la starea de natural, căutând modalități de expunere „tehno-surealiste”, îmbrățișând contradicția și fragilitatea. Contextul din ce în ce mai tulburător al unei lumi în situație de criză pune sub semnul întrebării autenticitatea existenței cotidiene, contradicțiile și fragilitatea devenind vectori ai traiectoriei zilnice.
Festivalul caută filme inovatoare, cu un mesaj câteodată transparent, câteodată codificat, provocând publicul la un schimb de informații despre viața socială, politică, emoții puternice, locuri neobișnuite, îmbinând limbajul corporal și cel cinematografic.
Încurajând experimentul artistic și inițiativele curajoase, organizatorii așteaptă înscrierile pentru producțiile internaționale până pe data de 9 iulie 2017, în timp ce producțiile pentru „Competiția Românească” pot fi trimise până pe 1 august 2017.
Bucharest International Dance Film Festival este organizat de Asociația Tangaj Dance, un proiect cultural co-finanțat de AFCN - Administrația Fondului Cultural Național, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.
Detalii:
www.bidff.ro //
facebook