„Toată această suită de titluri schimbătoare exprimă şovăielile mele întemeiate. Până la urmă acest Prea târziu respins de câteva ori mi s-a impus şi mie şi producătorului francez. S-a impus ca expresie absolut necesară a sincerităţii mele. Am dorit să exprim o stare care nu-i a tuturor, ci a mea. Legată de fatalitatea eşecului. E greu de mărturisit un astfel de lucru şi îmi asum toate consecinţele. Acest film e dedicat tuturor celor care încă mai cred că nu e prea târziu. E un fel de formulă şmecheră din partea mea. Oamenii care vor fi exasperaţi poate vor avea bunăvoinţa să mă includă şi pe mine printre ei. E o formulă echivocă pentru a-mi exprima poziţia. (...)
Există motive de speranţă în adâncul acestui film întunecat şi în afară de prudenţa mea mi-am permis totuşi să mă includ în categoria acelora ce cred că nu e prea târziu. Răsvan Popescu mi-a adus un scenariu după o schiţă a sa de 20 de pagini. Un scenariu bun, dar puţin prea schematic. I-am propus să colaborăm, să-l dezvoltăm, făcusem un frumos cerc al creaţiei. Nu pot indica exact procentual măsura contribuţiei fiecăruia. lar el cerându-mi îngăduinţa a scris după aceea un scurt roman. În seara premierei va fi lansată şi cartea. În general am fost de acord.(...)
Am simţit aşa şi am considerat că trebuie să corespundă stării mele de furie ce a caracterizat toată creaţia mea de la început până azi. E dorinţa mea de a fi consecvent cu toate riscurile luate de-a lungul a zeci de ani. Replica trebuia să rămână aşa cum am simţit-o. Momentele de furie reprezintă esenţa fiinţei mele. Evident, filmul e o sfâşiere. Aşa am trăit şi în teatru, Şi în film, şi în viaţa personală, pradă unor sfâşieri (...)
Mesajul politic? Dacă cumva nu se vede, eu sunt un idiot. Devansez uneori prea limpede cu câteva nuanţe. Mesajul apare extrem de puternic şi mi-I asum. Ce să facem, asta e! (...)
Nu ne-am gândit încă la premiera din Valea Jiului. Ne e puţin frică. Nu ştiu care va fi opinia lor. (...) Cred că am făcut bine imaginea minerilor. Totdeauna sunt aproape şi departe de fenomen. La mineriadă n-am fost în piaţă, dar, ca toată lumea de orice culoare, am fost şocat identificându-i cu o imagine bestială, care m-a urmărit. Dar n-a corespuns cu ce-am întâlnit în Valea Jiului. Am arătat cu limpezime acest lucru. Oamenii sub formă de masă sunt laşi şi violenţi, acţionând după principiul măştii. Acum ei nu mai erau în această situaţie ci erau fiinţe individuale, plini de umor, duioşie, înecaţi în mizerie adevărată, abrutizaţi. Mizeria e reală, condiţiile de muncă, ce să mai vorbim, plus alcoolul. Sigur există acest pericol de involuţie. (...)
Dacă filmul nu trezeşte compasiune pentru mineri, e ratat. Deşi nu acesta e în mod expres scopul lui...”
