„Am de gând să opresc povestea asta, care mie personal îmi displace. Mă refer la scenariu... Măcar scenariul ăsta să-I opresc, dacă nu le-am putut opri pe alea din decembrie, februarie, martie, mă rog, .”
„Am spus c-o să fie oribil. Am spus la toată lumea...”
„Ştiu că n-aţi intrat la un film de groază, dar asta-i viaţa, n-am încotro...”
Trei replici răzleţe rostite în Patul conjugal de personajul interpretat cu unicitate de Gheorghe Dinică, prin care Daneliuc îşi ia distanţă faţă de realităţile invocate spre a ne opri să cădem în capcana pseudo−realismului pe care tot el ne-o întinde. Autorul îşi probează luciditatea printr-o egală distanţare faţă de diurnul social−politic captat. Odată cu reducerea la absurd a realităţii, Daneliuc emite semnale ironice şi — aşa cum se vede din replicile citate — chiar autoironice. În ciuda sordidului, filmul poate fi privit în cheie comică, pe alocuri chiar parodică (vezi scena când eroul îşi spintecă soţia însărcinată, ca în scena următoare să o îmbrăţişeze când ea, proaspăt ieşită din spital „reparată”, toată bandajată în alb, ne apare ca o grotescă mireasă).
Vasile Potop, nefericitul erou al Patului conjugal, este, în fond, un om oarecare târât în evenimente şi schimbări pe care nu le înţelege. El nu este turmentat din licori (de altfel umblă totdeauna curat îmbrăcat, nu bea niciodată, joacă doar table), el este turmentat de viaţă. El nu pricepe de ce se spânzură un om în sala de cinema; de ce preţul volumului omagial a crescut la bursa valorilor de la o sută lei la 1500 dolari; nu pricepe de ce în patul său conjugal se fac filme porno şi de ce copiii se vând pe dolari; de ce politiştii, minerii sau ceferiştii îşi schimbă uniformele între ei... În toată mahmureala lui existenţială el ştie un singur lucru: că iubeşte ca un nebun. El îşi strigă dragostea în gura mare pe străzi, printre manifestanţii pentru regalitate sau printre şomerii în grevă. Înrudit într-un anume fel cu Rică Venturiano, el vede în prostituată un angel radios. Actele sale grobiene, violente sau de o crasă insensibilitate ascund totuşi un suflet candriu de papugiu, ceea ce face din el, un înfrânt şi, în final, un… dezertor din lupta cu viaţa.
Această dualitate regăsită şi în comportamentul soţiei sau iubitei eroului, conferă personajelor lui Daneliuc; chiar şi în promiscuitate, o aură de omenească vulnerabilitate. Eroii devin feroci prin slăbiciune. Oricum nu înţeleg nimic din câte li se întâmplă. Ei se lasă purtaţi de viaţă. Şi câţi nu sunt ca ei...
Cuvinte cheie: adina darian, cronica de film, cronica personaj, mircea daneliuc, patul conjugal film