Dragi români,
Vi se pregăteşte ceva. Vă aşteaptă vremuri nasoale.
Mircea Daneliuc
Acesta este explicit strigătul lucid, disperat şi îngrozit al unui intelectual către poporul din care face parte. Este sau nu este acesta? De fapt, lucrurile stau mult mai prost. Realul mesaj al lui Mircea Daneliuc diferă de ceea ce se spune prin cuvinte, chiar dacă nu este decât o problemă de conjugarea a verbelor. Dragi români, vi s-a pregătit ceva. Au fost vremuri nasoale, sunt vremuri nasoale, vor fi vremuri şi mai nasoale.
Patul conjugal nu este doar radiografia stării naţiunii la momentul actual, nu este doar un semnal de alarmă menit să trezească o naţiune adormită, amorţită, prostită, ci este constatarea unui rău endemic, care nu datează nici de azi, nici de acum 40 de ani, nici de pe vremea lui Caragiale, ci unul care se pierde în negura timpului, se va accentua galopant cu trecerea anilor şi din care cu greu ne vom putea trezi.
Acest pat mare, dublu, reflectat într-o oglindă pe măsură, plasată deasupra lui, nu este doar patul conjugal al nefericitului administrator de cinematograf (Gheorghe Dinică), care dintr-o simplă întâmplare se numeşte Vasile şi nu Mitică, acest pat este copaia în care se plămădeşte viitorul. De aceea este indestructibil, este singura piesă de mobilier care va dăinui şi în anul 2006, când Bucureştiul va fi un maidan populat doar cu prostituate şi oligofreni.
La prima lectură, Patul conjugal este o înlănţuire extrem de dibace de enunţuri vizuale şi verbale caracteristice şi foarte locale ale României postrevoluţionare (din acest punct de vedere, se pune întrebarea cât de accesibil va fi filmul unui public internaţional). Repertoriul tinde să fie exhaustiv: Ceauşescu, partidomania, nostalgia, şomajul, legislaţia, minerii, Piaţa Universităţii, prostituţia, securiştii, pseudoprivatizarea, bişniţarii, debandada, imoralitatea, teroriştii, Regele, degradarea tuturor valorilor, demagogia, hoţia, inflaţia, corupţia, francofonia, vinovăţia colectivă, televiziunea. Totul se amestecă într-un cocktail ce trece de la satira realistă la Grand Guignolul absurd.
La o lectură mai profundă lucrurile se simplifică mult şi ar putea fi percepute de spectatorii oricărui meridian. Este vorba despre soarta unei naţiuni damnate pentru care Ceauşescu nu a fost doar o simplă excrescenţă malignă pe un trup sănătos, pe care o extirpi şi gata. România este ţara care l-a produs, promovat, suportat, adulat şi, vai!, regretat pe Ceauşescu. Este o realitate pe care cineastul Mircea Daneliuc ne obligă să o privim în faţă. Chiar dacă după aceea nu ne mai rămâne decât să ne ducem şi să ne spânzurăm în spatele ecranului.
Publicul care umplea Sala Palatului până la refuz, în seara de 26 ianuarie, cu prilejul Galei Odioasei Aniversări, a înţeles perfect sinistra invitaţie şi, câteva secunde după finalul filmului Patul conjugal, a rămas împietrit în scaune. Abia apoi au izbucnit aplauzele. Semn că viaţa merge mai departe.