Această lehamite (r. Mircea Daneliuc, cu Cecilia Bârbora, Horaţiu Mălăele) - Regizorul M.D. se prinde în plasa scenaristului M.D.; rezultatul: un film inegal, cu câteva momente irezistibile (inclusiv finalul)...
Două lucruri nu i se pot contesta lui Daneliuc: priza la real (220 V!) şi originalitatea. În Această lehamite, „cuiul” poveştii e-atât de la vedere încât orice comentariu tinde să se „agaţe” de el. Din păcate, se agaţă şi povestea, confirmând părerea mai veche că filmele lui Daneliuc seamănă tot mai mult cu nişte manifeste... Această scrâşnită declaraţie de dragoste (şi lehamite) suferă de un schematism „de pornire” de care nu se dezbară, în ciuda unor interpreţi excelenţi (Cecilia Bârbora e delicioasă!). Și totuşi - pentru că Daneliuc este mereu imprevizibil filmul reuşeşte să „marcheze” în propria plasă - mai ales atunci când regizorul pare să uite de „ansamblu”, construind „pe porţiuni” scene de umor grotesc (vezi aceea cu punerea prezervativului - antologică!). O premieră naţională: Alexandru „Nu mă-nnebuni!? Nea Nicu?” Bindea joacă un homosexual simpatic; din raţiuni de patriotism probabil, e cubanez... Cât despre „Doina” (interpretată mediocru, şi cu accent „mutant” basarabeano-ardelenesc de Ana Ciontea), care-ncearcă tot filmul să se reîncarneze - ea poate fi un „simbol” al filmului însuşi, care cam tot asta încearcă!
Această lehamite este obligatoriu pentru fanii lui Daneliuc; pentru ceilalţi: prudenţă (deşi vulgaritatea „din situaţie” e, de fapt, majoritară: spectatorii jubilează/ juisează tocmai la ea... !)
