Institutul Cultural Român de la Varşovia şi Colegiul Europei de la Natolin au organizat, în 26 noiembrie, o dezbatere privind evenimentele anului 1989, urmată de proiecţia filmului A fost sau n-a fost?.
Evenimentul The 1989 Romanian Revolution in Central European Context i-a avut ca invitaţi pe Germina Nagâţ, director în CNSAS, Christian Mititelu, fost director BBC România (1984-1991 şi 1993-2004), Martyn Rady, profesor de istorie central-europeană la University College din Londra şi Paweł Ukielski, vice-preşedinte al Institutului Memoriei Naţionale din Polonia.
Întâlnirea face parte dintr-o serie de manifestări pe care Institutul Cultural Român de la Varşovia le organizează în 2014, pentru a marca împlinirea a 25 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989. Dezbaterea de la Varşovia oferă prilejul cunoaşterii contextului şi desfăşurării evenimentelor care au condus la prăbuşirea comunismului în România, a cauzelor schimbărilor profunde din ţările foste comuniste ale Europei Centrale.
Discuţia a fost urmată de proiecţia filmului A fost sau n-a fost, în regia lui Corneliu Porumboiu.
Colegiul Europei Natolin (CEN) este corespondentul prestigiosului College of Europe din Bruges, desfăşurând o bogată activitate academică, ştinţifică şi educativă.
Detalii: www.icr.ro