REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film

10 pentru FILM la TIFF 2015


Actori talentaţi din teatrele din România vor fi prezentaţi publicului, presei şi profesioniştilor din industria filmului la TIFF (29 mai – 7iunie), în programul 10 pentru FILM.

Între 4 - 6 iunie, în cadrul secţiunii Zilele Filmului Românesc, actorii vor lua parte la workshop-uri, premiere de film şi dezbateri şi vor fi introduşi celor direct interesaţi să descopere talente noi în cinema – regizori, producători români şi străini, directori de casting şi agenţi.
Unul dintre cei mai influenţi agenţi de casting la ora actuală, Nancy Bishop (SUA), nominalizată la Premiile Emmy pentru castingul peliculei Anne Frank: The Whole Story şi având în portofoliu peste 80 de producţii internaţionale mari, va susţine un masterclass pentru cei zece actori, precum şi o prezentare deschisă publicului la TIFF.
Nancy Bishop a lucrat pentru filme ca Mission Impossible IV, Child 44 (r. Ridley Scott), Oliver (r. Roman Polanski) sau The November Man, cu Pierce Brosnan. Absolventă de actorie şi regie la Universitatea din Michigan, Bishop s-a stabilit în anii 90 în Praga, unde a fondat programul Acting For Film, la Prague Film School. Este autoarea cărţii „Secrets from the Casting Coach: On Camera Strategies for Actors From a Casting Director”, va lansa în curând volumul „Auditioning for Film and TV” şi susţine seminarii şi masterclass-uri în universităţi de prestigiu din lume.
În cele trei ediţii de până acum, 10 pentru FILM a promovat 30 de actori de diferite vârste, din toate colţurile ţării, care s-au remarcat în teatru, dar care nu au avut până acum şansa să se afirme pe marele ecran. Cei selectaţi fie se află la debut în cinema, fie au avut deja roluri minore în producţii autohtone. Ca în fiecare an, actorilor le vor fi dedicate broşuri, fotografii şi clipuri realizate într-un studio profesionist.
Cei zece actori sunt: Alexandru Ion (Teatrul Naţional, Teatrul Act, Metropolis Bucureşti), Ali Deac (Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu), Ana Covalciuc (Teatrul Bulandra, Metropolis, Teatrul de Comedie şi ArCuB), Csilla Albert (Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca), Erzsébet B. Fülöp (Teatrul Naţional din Târgu Mureş), Irina Drăgănescu (Teatrul de Comedie, Nottara, Bulandra din Bucureşti), Lucian Teodor Rus (Teatrul Naţional Bucureşti), Ruxandra Maniu (Teatrul Odeon din Bucureşti), Silva Helena Schmidt (Teatrul Naţional Bucureşti), Reka Szasz (Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea).
Actorii au fost propuşi şi selectaţi de un grup de profesionişti din teatru şi film: Tudor Giurgiu (regizor şi producător), criticii de teatru Iulia Popovici, Cristina Rusiecki, Oana Stoica, Cristiana Gavrilă şi Răzvan Penescu (editorul portalului LiterNet).
Programul 10 pentru FILM este prezentat de Farmec, cu sprijinul Mercedes Benz, HBO, Tudor Personal Tailor,  Vestige Centre Ville, Universitatea de Artă şi Design, MAC, KEune şi ECCO.
Festivalul Internaţional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie 2015, Cluj-Napoca) este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia pentru Film şi Cultură Urbană. Cu sprijinul: Ministerului Culturii, Centrului Naţional al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene. Parteneri instituţionali: Centrul American, American Film Showcase, The Japan Foundation, Ambasada Israelului în România, Ambasada Republicii Coreea în România, Forumul Cultural Austriac., Ambasada Regală a Norvegiei, Goethe Institut Bucureşti, Centrul Cultural German Cluj, Institutul Francez Bucureşti, Institutul Francez Cluj-Napoca, Ambasada Spaniei în România, Instituto Nacional de Cine y Artes Audiovisuales, Ambasada Suediei în România, Hungarian Film Fund, Institutul Balassi-Institutul Maghiar din Bucureşti, Delegaţia Valonia- Bruxelles.
Detalii: www.tiff.ro | facebook: TransilvaniaIFF | twitter: #TIFF2015 | Instagram.com/tiffromania | Youtube.com | Blog TIFF

 
ALEXANDRU ION
Data naşterii: 3 septembrie 1987
Este absolvent al  Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” din Bucureşti şi are o diplomă de master în Arta Actorului la aceeaşi universitate. Alexandru Ion este unul dintre fondatorii Festivalului Naţional de Teatru Tânăr Ideo Ideis de la Alexandria, iar în prezent joacă pe scena Teatrului Naţional în „Furtuna”, la Teatrul Metropolis în piesa „Îngeri în America”, pe scena Godot Café Teatru în „Cine iubeşte, plăteşte”, la Teatrul Act în „De ce n-o facem în drum?” sau la Teatrul Excelsior în „The History Boys”. De-a lungul timpului, a apărut în mai multe clipuri publicitare, a jucat în câteva scurtmetraje studenţeşti şi a avut scurte apariţii în filme precum Portretul luptătorului la tinereţe (regia Constantin Popescu), Micul spartan (regia Dragos Iuga) şi Chosen (regia Jasmin Dizdar).
A fost unul dintre actorii selectaţi la Sarajevo Talent Campus 2013, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Sarajevo.
 
ALI DEAC
Data naşterii: 16 august 1985
Este absolvent al Facultăţii de Litere şi Arte din Sibiu, secţia Actorie, clasa profesorului George Ivaşcu, 2008. În 2009, la un an după absolvire, a fost laureat al Galei Hop, unde a primit Premiul Publicului pentru spectacolul „Clişee?!?”, în regia Barbarei Crişan.
Este actor al Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu din 2008, unde a lucrat cu regizori celebri, precum Silviu Purcărete, Alexandru Dabija, Gigi Căciuleanu, Lia Bugnar, Victor Ioan Frunză, Geanina Cărbunariu, Şerban Puiu sau Radu Afrim. A participat la festivaluri internaţionale de teatru la Frankfurt şi Edinburgh cu spectacolul „Faust”, în regia lui Silviu Purcărete şi, recent, la Festival d’Avignon cu spectacolul „Solitaritate”, în regia Gianinei Cărbunariu.
În prezent joacă la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu în spectacolele „Tatoo”, „Bizoni”, „Girafe” (regia Radu Afrim), „Mozart Steps” - un spectacol de teatru coregrafic marca Gigi Căciuleanu - şi „Solitaritate” (regia Gianina Cărbunariu).
 
ANA COVALCIUC
Data naşterii: 14 decembrie 1984
Este absolventă a Facultăţii de Teatru, secţia Actorie, la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti (2008), unde a obţinut ulterior diploma de master (2010) şi pe cea de doctorat (2014). Colaborează din 2008 cu Teatrul „L.S.Bulandra”, Teatrul Metropolis, Teatrul de Comedie şi ArCuB, în spectacole regizate de Andrei Şerban, Gelu Colceag, Horaţiu Mălăele, Elena Morar sau Dragoş Câmpan. Face parte din numeroase proiecte independente găzduite de Godot Café-Teatru, Teatrul de Artă, La Scena, Teatrul Mignon sau din proiecte sociale itinerante.
A jucat în scurtmetraje regizate de Paul Negoescu, Matei Mocanu, Bogdan Theodor Olteanu, Lavinia Cioacă şi Vlad Trandafir.
A obţinut Premiul pentru cea mai bună actriţă într-un spectacol de regie la Gala UNATC (2010), pentru rolul Olga Ivanovna din spectacolul „Zvăpăiata”. Anul acesta a fost nominalizată la categoria Cea mai bună actriţă într-un rol secundar la Premiile UNITER 2015, pentru rolul Proprietăreasa din spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, regia Andrei Şerban.

CSILLA ALBERT
Data naşterii: 19 septembrie 1980
Este absolventă a Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Filologie, Catedra de Teatru, Actorie, Cluj-Napoca (Clasa profesorilor Boér Ferenc, Dimény Áron, Szilágyi Palkó Csaba), 2003.
Este membră a companiei Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, unde a jucat în spectacole regizate de Silviu Purcărete, Andrei Şerban, Robert Woodruff, Gábor Tompa, Alexandru Dabija, Dragoş Galgoţiu,  Mihai Măniuţiu, Michal Dočekal, András Urbán, Alain Timar, Hatházi András, David Zinder.
În 2014 Csilla Albert a fost nominalizată la Premiile UNITER – Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar pentru rolul Esther din spectacolul „Victor sau copiii la putere” de Roger Vitrac, în regia lui Silviu Purcărete. Anul acesta a primit Premiul „Poór Lili“ al Societăţii Maghiare de Cultură  din Transilvania  EMKE. A jucat în două scurtmetraje: Chemarea / Tetemrehívás (regia Hatházi András, Duna Műhely) şi Regina din Bistro / Bisztrókirálynő (regia Csillag Márton, Duna Műhely)

ERZSÉBET B. FÜLÖP
Data naşterii: 22 septembrie 1967
Este absolventă a Facultăţii de Teatru din cadrul Universităţii de Artă Teatrală Târgu-Mureş (1994) şi doctor în teatru la Universitatea de Arta Teatrală şi Cinematografică Budapesta, Ungaria din 2006. Din 1998 este actriţă a Teatrului Naţional Târgu Mureş, Compania Tompa Miklós, şi lector universitar la Universitatea de Arte Târgu-Mureş.
A interpretat numeroase roluri în spectacole regizate de Vlad Mugur, Tompa Gábor, Anca Bradu, Andreea Vulpe, Victor Ioan Frunză, Bocsárdi László, Barabás Olga, Bodó Viktor, Sorin Militaru, David Zinder, Radu Afrim şi mulţi alţii. În film, a jucat în Apărarea chinezească, regia Tompa Gábor (2008) şi Liniştea trandafirului / A rózsa csöndje, regia Erőss László (2014).
A obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale, printre care Premiul Special al Spectatorilor pentru rol feminin acordat de HTMSZF Kisvárda la Festivalul Teatrelor Maghiare (2009) şi Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal acordat de Festivalului Internaţional de Teatru Atelier din Sfântu Gheorghe (2014).

IRINA DRĂGĂNESCU
Data naşterii: 5 mai 1984
Este absolventă a Facultăţii de Teatru din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti, secţia Arta Actorului (2010).
Irina Drăgănescu îşi desfăşoară activitatea profesională atât în teatre de stat, cum ar fi Teatrul de Comedie, Nottara sau Bulandra din Bucureşti, cât şi în spaţii alternative (Godot Café Teatru)
A jucat în primul sitcom teatral din România, „Fata care şi-a pierdut capul”, precum şi în spectacolele „Născut în ’84” sau „Copilul rece” de Marius von Mayenburg, în regia Catincăi Drăgănescu.
De asemenea, joacă şi în „Produse domestice”, un performance în regia Ioanei Păun despre fenomenul exploatării bonelor filipineze în România.
A câştigat - pentru rolul Sylveta din „Romanţioşii”, de Edmond Rostand, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, premiul de interpretare COMEDIA ŢINE LA TINEri 2008, oferit de Teatrul de Comedie din Bucureşti, precum şi premiul „Vedeta de mâine”, acordat de Irina Petrescu şi Emil Boroghină la Festivalul Vede Teatru, ediţia 2009.

LUCIAN TEODOR RUS
Data naşterii: 27 mai 1992
Este absolvent al Facultăţii de Teatru din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti, secţia Arta Actorului şi masterand al aceleiaşi universităţi.
În prezent poate fi văzut pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, unde joacă în piesa „Organic” de Saviana Stănescu, regizată de Andrei Măjeri. Spectacolul este realizat în cadrul programului 9G la TNB. Pe scena Teatrului Bulandra, Lucian Rus poate fi văzut în „Azilul” după Maxim Gorki, în regia lui Mihai Alexandru Ion, spectacol realizat de compania Rampa. A jucat în spectacole regizate de Victor Ioan Frunză, Radu Afrim şi în producţii independente ale asociaţiilor Teatru 2.0 şi Scrie despre tine.
De asemenea, Lucian a jucat şi în scurtmetraje regizate de Armine Vosganian şi Ştefania Maftei, în cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

RUXANDRA MANIU
Data naşterii: 14 octombrie 1989
A absolvit secţia Actorie a Facultăţii de Teatru din cadrul Universităţii Hyperion din Bucureşti, clasa profesorilor Eusebiu Ştefănescu şi Rodica Mandache (2011). Din 2014 este actriţă a Teatrului Odeon din Bucureşti.
În 2011, Ruxandra Maniu a câştigat Premiul pentru cea mai bună actriţă de comedie pentru rolul din piesa „Lapte Negru”, de Vasili Sigarev, la Festivalul Internaţional Hyperion StudFest. Doi ani mai târziu, în cadrul Galei Hop – Gala Tânărului Actor 2013, Ruxandra câştiga Marele Premiu „Ştefan Iordache” şi Premiul publicului pentru Ea, din „Râs nervos” de Christopher Durang. A lucrat cu regizori precum Dinu Cernescu, Dragoş Galgoţiu, Alexandru Dabija sau Radu Afrim şi poate fi văzută pe scena Teatrului Odeon, în piese precum „Titanic Vals”, „Casanova”, „Trei generaţii” sau „Un tramvai numit dorinţă”.
În film, Ruxandra Maniu a jucat rolul Arlechin din Funeralii Fericite (2013), în regia lui Horaţiu Mălăele.

SILVA HELENA SCHMIDT
Data naşterii: 18 mai 1988
Este absolventă a secţiei de actorie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj (2009) şi are o diplomă de master în Arta Actorului de Teatru şi Film la aceeaşi universitate (2011). A urmat cursurile MasterClass de Contact Dance Improvisation, Teatru No, The Language of Shakespeare, The Creative Actor of Jaques Lecoq şi The Power of Actor - Ivana Chubbuck.
A fost actriţă la Teatrul de Nord Satu-Mare şi Teatrul Naţional Iaşi şi a jucat în spectacole regizate de Mihai Măniuţiu, Claudiu Goga, Gábor Tompa.
În Bucureşti a fost voice over la Realitatea TV, iar în paralel a colaborat cu Andreea Tănăsescu şi Andrei Măjeri la proiecte de teatru dans, experimental şi performance, prezentate la Teatrul Bulandra şi WASP.
În prezent joacă la Teatrul Naţional Bucureşti în spectacolul “Organic”, regia Andrei Măjeri.
Face parte din platforma de creaţie Serpentine Series Project, alături de care a produs şi jucat în scurtmetrajul PERSONA. A interpretat un rol episodic în Las' Fierbinţi şi a colaborat cu regizorul Virgil Nicolăescu pentru videoclipul Happy.
 
RÉKA SZÁSZ
Data naşterii: 18 mai 1989, Miercurea-Ciuc  
A absolvit în 2011, la Cluj, la Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Teatru şi Televiziune, Arta Actorului, limba maghiară. A continuat masterul şi doctoratul în cadrul aceleiaşi universităţi, iar în prezent este actriţă a Teatrului „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea.  
Din 2011 până în prezent a lucrat cu regizori precum Vadas László, Cristi Juncu, Adrian Roman, Botos Bálint, Tudor Lucanu sau Vlad Massaci.
În 2014, Szász Réka a fost una dintre actriţele nominalizate la Gala HOP (Gala Tânărului Actor), unde a câştigat premiul „10 pentru Film”.
A colaborat cu Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova pentru spectacolul „Legături primejdioase”, în regia Romaniţei Ionescu şi Ralucăi Păun. În stagiunea 2014-2015, pe Szász Réka o puteţi vedea în „Eşti un animal. Viskovitz!”, regia: Tudor Lucanu, şi „Femei/ Bărbaţi”, regia Vlad Massaci, ambele spectacole produse de Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea.
 




 



Galerie Foto

Cuvinte cheie: 10 pentru film 2015, actori romani, tiff 2015, transilvania film festival 2015

Opinii:

0 Comentarii


Adaugă un comentariu